Mărturii cu ce s-a întâmplat la Cotul Donului, după 70 de ani

Cotul Donului
Cotul Donului / FOTO: historia.ro

 "La-nceput mă sfiam să omor oameni, căci şi cei din cătarea puştii mele erau suflete oropsite de vremuri, ca şi noi. Îndreptam arma în direcţia ordonată şi închideam ochii. Lăsam puşca să-şi caute rusu’. După o vreme, văzând cum moare tovarăşul de arme ba în stânga, ba în dreapta, mi-am zis: Ce faci, Ioane, îţi aştepţi cuminte rându’? Şi mi-am luat inima-n dinţi, zicându-mi că la război îi musai să omori, ca să nu fii tu omorât. Ş-acu’ să vă lamuresc că nu bat câmpii». (Cotul Donului 1942: eroism, jertfă, trădare)

1 COMENTARIU

Cartea aceasta, Cotul Donului 1942: eroism, jertfă, trădare, s-a născut în jurul unei călătorii – o călătorie pe care o face basarabeanul Vasile Şoimaru, în două rânduri (2009 şi 2012), la Cotul Donului şi Stalingrad. Treptat, această călătorie revelatoare a închegat în jurul ei un interviu amplu cu medicul Iosif Niculescu, veteran de război cu amintiri clare, categorice, despre înfruntarea de pe Don, un reportaj în comuna Mirosloveşti din judeţul Iaşi (în care alţi patru veterani înfruntă demonii celei mai sângeroase bătălii din istoria Armatei Române), câteva versuri şi un fragment din romanul lui Ion Iachim, Cireşe pentru Mareşal. Peste tot şi toate, ca un mare semn de întrebare, dilema lui Vasile Şoimaru: cum de nu există în locul acela, în care-au dispărut peste 150.000 de români, nici măcar o troiţă, o cruce, un monument în memoria lor? „În Cehia, Slovacia, în Basarabia, au fost inaugurate cimitire de onoare pentru ostaşii români – sigur, acolo este altă situaţie – dar cum s-a putut să nu se întreprindă nimic în Rusia şi Ucraina?”

Această dublă incursiune în adâncurile stepei Donului, cu ochi mirat, întrebător, are aproape caracter iniţiatic, căci, după cum mărturiseşte Vasile Şoimaru în debutul lucrării, despre lupta de la Stalingrad avea informaţii puţine şi numai dintr-o singură parte: „Despre bătălia de la Stalingrad (...) am citit pentru prima dată în cartea lui Viktor Nekrasov (В окопах Сталинграда – tranşeele Stalingradului), un bestseller din perioada sovietică, în primăvara anului 1967, fiind student în anul trei la Tehnicumul (azi Colegiul) de electromecanică din Chişinău. Mă aflam la practică la Fabrica de mobilă Nr. 5 din oraşul transnistrean Tiraspol şi locuiam în gazdă cu doi muncitori de la acea fabrică, care sorbeau pe rând cartea cu pricina, contaminându-mă şi pe mine de lectura ei. Despre carte am avut cea mai bună impresie. Aşa înţelegeam eu lucrurile pe atunci... Numai că, mai târziu, în toamna anului 1982, deci, la exact 40 de ani de la evenimentele de pe Volga şi Don,  am auzit alte adevăruri despre tragedia dată, din gura unui bătrân, Gheorghe Oţetea, veteran al războiului din Est, din comuna Corbasca, judeţul Bacău. Plângea şi vorbea, iar soţia lui, Ioana, adăuga pe alocuri, la cele spuse de bătrân, amănunte  pe care le auzise tot de la el pe când era mai tânăr şi avea o memorie mai bună. Impresiile de la cele auzite de la bătrânul Oţetea m-au urmărit mulţi ani la rând”.

Citiţi mai multe pe historia.ro

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

Comentarii existente

0 0
zorro
19 ian 00:29
Cinste eroilor armatei romane cazuti in lupta cu bolsevismul si uitati din pacatevde tara lor.in memoria atator romani ar trebui decretata acea zi zi de doliu national
Răspunde
Afișează mai multe comentarii
print