Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Martori români în procesul unui pedofil din SUA

Mai mulţi minori din România şi Republica Moldova ar putea fi aduşi în SUA, ca să depună mărturie în procesul milionarului Anthony Mark Bianchi. Decizia ar putea fi luată de Guvernul american, relatează The Philadelphia Inquirer. Bianchi a fost acuzat că a făcut excursii în mai multe ţări, unde a întreţinut relaţii sexuale cu minori. Bărbatul riscă între cinci şi 20 de ani de închisoare.

Bianchi a fost arestat în ianuarie 2006 şi este acuzat că a făcut excursii în România, Cuba şi Republica Moldova, pentru a întreţine relaţii sexuale cu băieţi cu vârstele cuprinse între 12 şi 15 ani. Dintre cei 13 băieţi menţionaţi în acest caz, doi sunt din România şi 11 din Republica Moldova.

De altfel, recent, s-a desfăşurat la Chişinău procesul intentat unui presupus translator suspectat că l-ar fi ajutat pe american. În cursul audierilor, au compărut câţiva dintre cei 11 băieţi menţionaţi şi în actul de punere sub acuzare din SUA. Avocatul lui Bianchi a declarat că, potrivit documentelor obţinute de la instanţa moldoveană, cel puţin patru dintre adolescenţi şi-au modificat depoziţia, doi au refuzat să depună mărturie, unul a dispărut, iar altul a spus că relaţia lui cu Bianchi a fost lipsită de importanţă.

Translatorul-proxenet a fost condamnat la 20 de ani închisoare, iar pedeapsa şi-o ispăşeşte în Moldova, ceea ce face imposibilă aducerea lui la Philadelphia pentru a depune mărturie.
print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
Get Adobe Flash player
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro