Procurorii DIICOT vor audia în zilele următoare zece dintre păgubiţii firmei MTS Leasing, societatea care a luat bani de la zeci de clienţi, cărora le-a promis că le construieşte case. Ancheta a fost pornită de procuratura din Frankfurt, împotriva celor doi antreprenori germani care ar fi încasat avansurile de la clienţi, dar casele nu au mai fost ridicate sau terminate.

Autorităţile germane au trimis ministerului român de Justiţie cereri pentru audierea a zece păgubiţi ai antreprenorilor Theo şi Mathias Metzen, cei care au înfiinţat, cu numai 25 de mii de euro, firma MTS Leasing.

Reprezentanţa deschisă în 2003 în România acorda credite pentru finanţarea celor care vroiau să-şi construiască vile cu dobânzi de numai 5%, cu 2-3 puncte sub rata obişnuită. Clienţii trebuiau să achite o treime din valoarea totală a construcţiei, ca avans.

Consilierul financiar al familiei Metzen, Călin Armen, care avea antecedente penale, ar fi fugit cu 200 de mii de euro, iar păgubiţii au depus plângeri la DNA.

Autorităţile din Frankfurt au demarat în iulie 2005 o anchetă cu privire la 700 de contracte din România, în valoare de peste 50 de milioane de euro. Theo şi Mathias Metzen sunt suspectaţi de înşelăciune, dar procuratura germană va decide abia după audierea păgubiţilor din România dacă va fi demarată o procedură penală şi sub ce acuzaţii.

Cercetările vor să elucideze şi dacă autorităţile române au greşit atunci când au aprobat deschiderea unei reprezentanţe în România, pentru cei doi antreprenori germani, pe baza unui simple scrisori bancare.