La mai bine de două zile de la accidentul provocat de ministrul Transporturilor, Ludovic Orban, adevărul începe să iasă la iveală. O martoră a accidentului a intrat în legătură directă la ediţia specială a emisiunii Întâmplare sau Destin de marţi seara. Ea a povestit că a ajuns la faţa locului la scurt timp de la producerea accidentului. Martora a povestit ce a văzut la faţa locului şi a spus că a făcut poze. Numele blogului unde s-au postat fotografiile este gramos.wordpress.com, a explicat martora care a adăugat: "Noi vrem să trăim într-o ţară civilizată".
Robert Turcescu a explicat că a mai stat de vorbă cu un martor al accidentului, care nu a dorit însă să intre în direct. Robert Turcescu a spus că cel de-al doilea martor a mărturisit că ministrul a lovit o persoană aflată pe trecerea de pietoni.
Victima accidentului este o fată de 17 ani, care nu a avut nevoie de spitalizare şi ai cărei părinţi, susţine poliţia, nu vor să depună plângere. Dosarul a fost cerut, marţi seara, pentru verificări, de către procurorii Parchetului General, care vor să vadă dacă ministrul a comis o infracţiune penală.
Gheorghe Popa, Inspector General Poliţia Română, a declarat că poliţia nu a aflat de accident la 13 minute de la producerea lui, aşa cum susţine martorul. Popa a cerut un raport cu privire la derularea procedurilor de înregistrare şi constatare a evenimentului şi a anunţat că urmează să fie audiaţi şi părinţii fetei. Tot Popa a spus că fata se numeşte Simona Todea, are 17 ani, locuieşte în zona Cotroceni, iar după accident a fost dusă la Spitalul Grigore Alexandrescu din Bucureşti, unde a fost diagnosticată cu traumatism la braţ şi traumatism cranio-cerebral.
"După ce că ne pun să muncim de ieri până astăzi ca chiorii, ne mai pun să şi tăcem", aceasta este declaraţia care se pare că aparţine unui lucrător al poliţiei şi care a fost făcută publică de Mihai Tatulici.
Cristian Tudor Popescu în intervenţia sa a amintit de accidententele produse de demnitari până acum. "Trăim într-o ţară în care dreptatea îşi are echivalentul în bani", a spus Cristian Tudor Popescu în legătură cu atitudinea părinţilor fetei care nu doresc să depună plângere.
După aceste dezvăluiri, aşteptăm AICI răspunsurile dumnevoastră la întrebarea: Ce credeţi că ar trebui să se întâmple cu ministrul Transporturilor, Ludovic Orban?.
De asemenea, dacă aţi trecut prin situaţii asemănătoare sau cunoaşteţi oameni care s-au aflat faţă în faţă cu diverşi oficiali gata să ascundă sau să cosmetizeze evenimente nefavorabile lor, scrieţi-ne AICI sau la martorocular@realitatea.net.
Martora accidentului lui Orban: Nu vrem să îl linşăm pe domnul Orban
PUBLICAT
Marţi, 18 Decembrie 2007 18:59
ACTUALIZAT
Marţi, 18 Decembrie 2007 18:59
SURSA
Realitatea TV







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M