Mai mulţi telespectatori din Bucureşti ne scriu că, de la începutul acestui an, pe mai multe străzi, nimeni nu a mai ridicat gunoaiele din containere.

De exemplu, telespectatorul Dragoş Constantin ne scrie, pe adresa martorocular@realitatea.net, că pe strada Garoafei din sectorul 5 nu au trecut încă nici maşinile de deszăpezire şi nici cele de la salubritate. Telespectatorul nostru spune că fotografiile au fost realizate sâmbătă, în jurul orei 14.

Mai mult, locatarii spun că această stradă nu a mai fost asfaltată din 1975, atunci când Nicolae Ceauşescu a făcut o vizită cu ocazia inaugurării fabricii de confecţii "Aurora".