"Martorul surpriză" din dosarul Hayssam, cel care a declarat că omul de afaceri sirian avea de gând să o răpească pe fiica cea mică a preşedintelui, a renunţat, ieri, la anonimat. Deşi el ar fi trebuit să aducă dovezi în sprijinul primelor sale declaraţii, martorul a venit cu mâna goală.

El a spus că biletele cu planul răpirii, pe care i le-a dat Omar Hayssam, ar fi fost confiscate de şeful Direcţiei de Cercetări Penale. Fostul coleg de celulă al lui Omar Hayssam a reproşat instanţei că nu vrea să afle adevărul în cazul răpirii jurnaliştilor. Martorul le-a declarat judecătorilor că a fost de acord să îl ajute pe cetăţeanul sirian pe perioada cât au împărţit celula, pentru că acesta îi oferise în schimb un milion de euro. În plus, Omar Hayssam i-ar fi promis că vor evada şi că vor fugi împreună în Dubai.