Aston Villa a avut o lună noiembrie de vis în campionatul englez. 4 victorii în tot atâtea meciuri disputate, iar asta a dus echipa la locul 7. Managerul, Martin O'Neill a fost desemnat antrenorul lunii în Premier League, iar atacantul Agbonlahor a primit distincţia de jucător al lunii noiembrie.
"A fost cu siguranţă o lună bună pentru noi.La începutul ei nu mă gândeam că se va încheia cu câştigarea acestui premiu pentru că aveam trei meciuri în deplasare în acest răstimp. Aşa că a fost o lună bună pentru echipă şi sunt încâtat", a declarat Martin O'Neill.
Celălalt om decisiv al lui Aston Villa în luna noiembrie a fost Agbonlahor, care a marcat două goluri pentru Villa şi a impresionat pe toată lumea cu jocul său. Atacantul a fost numit jucătorul lunii şi a fost lăudat la scenă de schisă de antrenorul său.
"S-a descurcat minunat. A fost absolut excelent. După ce a avut un sezon bun la debutul său de anul trecut în Premiership erau griji că va suferi o scădere de formă în cel de-al doilea sezon, dar nu a fost şi cazul său. Este absolut splendid pentru noi", a mai declarat O'Neill.
Martin O'Neill şi atacantul Agbonlahor au fost premianţii lunii în Anglia
PUBLICAT
Sâmbătă, 8 Decembrie 2007 09:25
ACTUALIZAT
Sâmbătă, 8 Decembrie 2007 09:25
SURSA
Realitatea TV
Fotbal internaţional
Citeşte totul despre:
Aston Villa







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M