Marţi a început Campionatul European de handbal
Marţi a început în Macedonia cea de-a opta ediţie a Campionatului European de handbal feminin, la care participă şi naţionala ţării noastre. România va debuta în competiţie astăzi, când va da piept cu una dintre fostele câştigătoare şi marea rivală, Ungaria.
La Europeanul care se desfăşoară în Macedonia participă 16 echipe împărţite în patru grupe. România face parte din Grupa A, alături de Ungaria, Franţa şi Danemarca.
Primele trei clasate din fiecare grupă preliminară se califică în următoarea fază, unde vor fi alcătuite două grupe principale a câte şase echipe.
Partidele de la CE din Macedonia se vor desfăşura în două oraşe, Ohrid şi Skoplje. România îşi va disputa meciurile în sala "Boris Trajkovski", din capitala Macedoniei.
Marţi s-au disputat primele meciuri la CE. În grupa D, Germania, bronz la CM din 2007, s-a impus în faţa echipei gazdă, Macedonia, scor 25-22. iar Croaţia s-a impus în faţa Serbiei, scor 30-25. În grupa C, Rusia, campioană mondială anul trecut, a trecut de Austria, 33-22, iar Suedia a încheiat doar la egalitate, 21-21, cu Belarus.
Programul naţionalei României la CE:
Miercuri, 3 decembrie
19.15 Ungaria - România
Vineri, 5 decembrie
19.15 România - Franţa
Duminica, 7 decembrie
21.15 Danemarca - România
România nu a avut evoluţii prea strălucite la Campionatele Europene. Cea mai bună clasare a fost obţinută în 2000, când tricolorele au încheiat competiţia pe locul 4. La ultimul CE, în 2006, România nu s-a calificat.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3473 RON 






Gheorghe Hagi si-a sarbatorit ziua in direct la...
Gheorghe Hagi, de ziua lui la Realitatea TV
Alpinistul Coco Galescu
Simona Amânar
Victoria Blohina l-a atacat pe Piţurcă la...
Coş uluitor marcat de LeBron James









Feedback

