"Scopul cel mai important este descentralizarea învăţământului. Rămânerea UDMR la guvernare reprezintă o garanţie că acest lucru se va întâmpla. În toamna aceasta trebuie să se lămurească problema cu legea învăţământului. Dacă nu o putem trece prin Parlament, trebuie să găsim alte soluţii, cum ar fi ordonanţă de urgenţă sau asumarea răspunderii guvernului. După mizeria iniţială, vom avea un sistem de învăţământ mult mai bun", a afirmat Marko Bela.
Liderul unional a remarcat că stare coaliţiei de guvernare nu este foarte bună, ci "este slabă şi plină de îndoieli", adăugând că "PDL este în derivă".
"Nu este treaba noastră să vorbim despre ceea ce se întâmplă în alte partide, asta numai dacă nu influenţează activitatea guvernului. UDMR este mult mai colorat decât orice alt partid, dar este unitar la vot. Ne putem aştepta ca partenerii să fie disciplinaţi. Nu au decât să se certe între ei, dar faţă de noi să se ţină de cuvânt", a spus Marko Bela.
Acesta s-a declarat îngrijorat, pe plan secund, şi de starea economiei, care, crede el, ar trebui să fie mai dinamică, iar în privinţa măsurilor sociale a precizat că UDMR nu acceptă în acest an alte constrângeri, cum ar fi reducerea salariilor după 1 decembrie.
Vicepremierul maghiar a mai spus că teme precum modificarea constituţiei şi formarea unui parlament unicameral sunt demagogice. "Începem iarăşi să intrăm în temele demagogice - modificarea constituţiei, parlament unicameral. UDMR va propune, în această toamnă, modificarea legii electorale, deşi Uniunea, oricare ar fi legea, nu are emoţii, pentru că trimite în luptă oameni competenţi", a susţinut Marko Bela.
Referindu-se la alţi parteneri ai UDMR, respectiv Consiliul Naţional al Maghiarilor din Transilvania (CNMT), condus de Tokes Laszlo, preşedintele Uniunii i-a critricat dur pe aceştia. "Suntem criticaţi pentru că lucrăm împreună cu partidul exploatator şi cu preşedintele nepopular. Aliatul nostru are dileme interioare pe care nu şi le poate depăşi. CNMT uită cum a votat anul trecut, cum a sprijinit PDL şi pe preşedintele Băsescu. Dar acum nu vom mai asculta ce zic ei, cei care cochetează cu ideea formării unui partid care să fie o alternativă la UDMR", a declarat Marko Bela, care a precizat, însă, că UDMR nu rupe alianţa cu CNMT.
În ceea ce priveşte congresul UDMR, care are loc anul viitor, preşedintele unional a spus că nu uită ce a promis în 2009, respectiv că vor fi schimbări. "Am promis că înnoirea conducerii va fi în 2011. Vor fi schimbări, fie în ceea ce mă priveşte pe mine, fie pe alţii. Se va schimba statutul Uniunii, dar eu consider că eu sau alţi politicieni cu experienţă nu trebuie să ne retragem din viaţa politică, deoarece comunitatea trebuie să beneficieze de experienţa noastră", a precizat Marko.
Marko Bela şi-a încheiat discursul cu două concluzii, una referitoare la coaliţie, afirmând că: "În toamna asta nu ne putem permite să abandonăm volanul maşinii", şi una referitoare la schimbările din interiorul Uniunii: "Sunt pentru schimbare, dar nu impusă cu orice preţ".







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M