Marko susţine că PNL şi UDMR trebuie să-şi coreleze negocierile pentru guvernare
Preşedintele UDMR Marko Bela a declarat marţi, că a avut discuţii cu omologul său liberal, premierul în funcţie Călin Popescu Tăriceanu, în cadrul cărora s-a degajat concluzia că cele două formaţiuni aflate "pe aceeaşi parte a baricadei" ar trebui să-şi coreleze acţiunile în negocieri.
"Noi (PNL şi UDMR - n.r.) fiind pe aceeaşi parte a baricadei, ar trebui să ne corelăm mai strâns", a afirmat liderul Uniunii, care a explicat faptul că fără UDMR, dar mai ales fără PNL nu se prea poate "concepe" o formulă de guvernare. Marko a precizat că a avut discuţii cu preşedintele PNL Călin Popescu Tăriceanu, pentru ca, în negocierile formale care urmează să înceapă, cele două formaţiuni să acţioneze împreună. Cu toate acestea, el a subliniat că nu este vorba despre o înţelegere între PNL şi UDMR de genul unei coaliţii consfinţite prin semnarea unui protocol.
Preşedintele UDMR Marko Bela a declarat luni, pentru NewsIn, că a primit semnale că Uniunea este dorită de către toate partidele într-o viitoare coaliţie de guvernare. "Am primit, direct sau indirect, semnale că toate partidele ar vrea să fim şi noi în coaliţie", a declarat Marko. El a precizat că se referă atât la afirmaţiile publice făcute de reprezentanţii formaţiunilor politice, de preşedintele Traian Băsescu, cât şi la "eventuale contacte". Liderul Uniunii s-a ferit să dea mai multe amănunte.
"N-am avut negocieri", a continuat Marko. "Vorbim cu fiecare partid
ocazional, am discutat, dar fără înţelegeri, negocieri", a precizat el.
Cât priveşte declaraţia liberalului Adrian Iorgulescu, potrivit căreia
PNL dorea să înceapă marţi negocierile cu UDMR, Marko a anunţat că
are "disponibilitatea" de a începe colaborarea cu liberalii.
"Rezultatele alegerilor arată că UDMR se bucură de sprijin constant în
rândurile maghiarimii, că în ciuda disputelor şi a încercărilor de
divizare, maghiarimea din Transilvania se pronunţă hotărât, în
continuare, pentru unitatea politică a comunităţii noastre. Am
demonstrat din nou că maghiarimea este capabilă să se unească şi
respinge fără echivoc orice încercare de divizare", se arată într-un
comunicat de presă semnat de Marko Bela şi remis luni.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3533 RON 





Victimele exploziei de la Sighetu Marmaţiei,...
Maramure: Expolozie in club la Sighetu Marmatiei
FUNERALIILE LUI WHITNEY HOUSTON: Acum se...
Reporterii Realităţii: ACTA, între utopie...
Reporterii Realităţii: Biserici de sezon
Reporterii Realităţii: Profesorul de magie








Feedback

