Liderul UDMR, Marko Bela, a declarat că preşedintele suspendat Traian Băsescu i-a spus la telefon în luna martie că trebuie să dea drumul la dosarul ministrului Comunicaţiilor, Zsolt Nagy. Discuţia a avut loc după ce, în luna ianuarie, ce doi politicieni au discutat pe larg despre dosarul demnitarului maghiar.
Marko Bela susţine că Traian Băsescu l-ar fi sunat şi i-ar fi spus că nu mai poate aştepta şi că îşi va da acceptul pentru începerea urmăririi penale în cazul ministrului Zsolt Nagy.
"Eu am văzut raportul comisiei prezidenţiale la sfârşitul lunii ianuarie, m-a sunat domnul Traian Băsescu, ne-am întâlnit şi mi-a arătat raportul care a fost finalizat la vremea respectivă. La jumătatea lunii martie m-a sunat că a dat liber dosarului", a afirmat Marko Bela.
A doua discuţie a avut loc, potrivit spuselor lui Marko Bela, la mijlocul lunii martie. Atunci Traian Băsescu l-ar fi sunat şi i-ar fi spus că nu mai poate aştepta şi că îşi va da acceptul pentru începerea urmăririi penale.
În ceea ce priveşte dosarul în care liderul UDMR este acuzat că a primit de la o editură 900 de milioane de lei fără a publica o carte, Marko Bela susţine că probabil preşedintele a discutat cu o altă persoană şi nu îşi mai aduce aminte cu cine.
Preşedintele suspedat Traian Băsescu, a declarat la începutul săptămânii, că liderul UDMR i-a cerut ajutorul atunci când asupra ministrului comunicaţiilor, Zsolt Nagy au început să planeze acuzaţii de implicare în dosarul privatizărilor strategice.
Băsescu a mai afirmat că Marko Bela i s-a plâns şi despre dosarul propriu, în care procurorii anticorupţie îl anchetează după ce ar fi primit de la o editură aproape un miliard de lei vechi în contul unei cărţi pe care nu a mai publicat-o.
Liderul UDMR a negat acuzaţiile şi a adăugat că se aşteaptă ca mai mulţi politicieni maghiari să fie chemaţi la DNA pentru că, spune el, în acest moment lupta politică se duce şi prin dosare.
Marko Bela: Băsescu mi-a spus că dă liber la dosarul Nagy
PUBLICAT
Vineri, 11 Mai 2007 15:02
ACTUALIZAT
Vineri, 11 Mai 2007 15:02
SURSA
Realitatea TV







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M