Directorul general al clubului Oţelul Galaţi, Marius Stan, îi critică dur pe toţi cei care au acuzat gruparea sa de jocuri de culise, după ce a fost declarată câştigătoare la "masa verde" cu Pandurii Târgu Jiu. Oficialul gălăţenilor se teme că echipa sa va fi sabotată pentru a i se fura munca depusă în prima parte a sezonului. Tocmai de aceea, înaintea meciului cu Rapid, clubul Oţelul ia toate măsurile pentru a se asigura că nu se va trezi în mijlocul unui nou scandal.
"Ne putem aştepta la orice, chiar şi la un nou caz «Bricheta». Acesta este şi motivul pentru care lucrăm de zor pe la stadion să nu rămână niciun bulgăre de zăpadă, topim toată zăpada cu apă caldă ca să nu existe proiectile. Fac apel la suporterii noştri să nu pice în capcana pe care vor încerca să ne-o întindă meci de meci adversarii noştri", a spus Marius Stan, citat de Mediafax.
Directorul general al Oţelului este dezamăgit de faptul că în ultima perioadă "s-a dat cu noroi" în munca echipei sale. "Toate punctele pe care le-am obţinut până acum, exceptând jocul cu Pandurii, sunt puncte obţinute pe teren, pe munca jucătorilor, pe atitudinea, pe dăruirea lor, şi nu le permit unor personaje să ne dea cu tifla. Să-şi vadă de echipele lor şi de problemele lor şi atâta tot! Vrem să le răspundem numai pe teren. Nimeni nu şi-a cerut scuze după avalanşa de acuze din ultima perioadă. Dar, scuzele le prezintă, de obicei, oamenii cu caracter", a comentat Stan, pentru site-ul oficial al clubului.
Sâmbătă, la ora 14.30, Oţelul Galaţi întâlneşte, pe teren propriu, pe Rapid, în etapa a 20-a a Ligii I.
Marius Stan agită spiritele înainte de Rapid: Ne aşteptăm la un nou caz "Bricheta"
Gălăţenii se tem că victoria la masa verde obţinută la meciul cu Pandurii, din etapa a 19-a, le-a atras multe duşmănii şi se aşteaptă la multe beţe-n roate, începând chiar de la meciul cu Rapid.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M