Asociaţia de locatari a unui bloc din apropierea stadionului Oţelul au solicitat primăriei să interzică construirea instalaţiei de nocturnă, motivând că aceasta ar fi o "sursă de zgomot foarte mare" şi că "camioanele de trafic greu care vor aduce stâlpii vor trece pe nişte suprafeţe unde sunt îngropate conducte de gaze şi pot sări blocurile în aer".
Directorul general al clubului Oţelul, Marius Stan, spune însă că nu este exclus ca adresa să fi fost falsificată, argumentând că aceasta a fost înregistrată chiar în ziua în care s-a certat cu primarul Dumitru Nicolae.
"După conferinţa de săptămâna trecută, când am fost mai acid, dar realist, văd că avem un răspuns foarte rapid de la domnul primar, printr-o adresă pe care cred că şi-a scris-o singur. Ar fi vorba de nişte cetăţeni, locatarii blocului de vizavi, care au trimis o plângere prin care îl roagă să nu ne dea aprobare de construcţie a nocturnei. Adresa respectivă are număr de înregistrare, surprinzător, chiar în ziua în care ne-am certat. Aş fi curios şi o să merg acolo să văd dacă cele 44 semnături sunt reale, sunt curios să aflu câte sunt contrafăcute", a declarat Marius Stan, citat de site-ul oficial al clubului gălăţean.
Oficialului de la Oţelul i se pare că plângerea este pe alocuri "haioasă" şi le-a transmis autorilor plângerii că nocturna este o sursă de lumină, nu una de zgomot: "Probabil că domnul primar, care n-a construit în viaţa lui nicio nocturnă, crede că e vorba de vuvuzele, nu de lămpi de luminat. Vă daţi seama, lumina produce zgomot!"
Despre menţionarea riscului de explozie, Stan a afirmat: "Vine Apocalipsa la Galaţi. Când se construieşte ceva în Galaţi, e Apocalipsă, intră în panică autorităţile. Chiar se construieşte ceva, e incredibil. Păi, dacă până acum ei numai au săpat, au săpat, e inimaginabil să apară ceva şi pe verticală".
Directorul sportiv al Oţelului consideră că respectiva adresă este un fel de avertizare pentru el şi pentru club. "Ce vrea să fie asta, o atenţionare că, dacă mai vorbesc la adresa dânsului, nu ne dă autorizaţie? Acesta e tâlcul acestei plângeri, pe care cred că şi-a făcut-o singur. Nu vreau să cred că cineva în oraşul acesta îşi permite un asemenea abuz. În Germania, de unde am revenit recent cu echipa, există în sate terenuri excelente cu nocturnă, ceva normal, iar la noi parcă am construi farfurii zburătoare", a completat Stan.
Marius Stan acuză autorităţile că vor să împedice construirea nocturnei la stadionul Oţelul
Oţelul Galaţi nu poate avea deocamdată instalaţie de nocturnă la stadion deoarece Primăria a primit o adresă din partea locatarilor unui bloc din apropierea arenei prin care se solicită interzicerea unei astfel de construcţii. Conducerea clubului crede însă că împotrivă este chiar primarul Dumitru Nicolae, cu care a avut un conflict în urmă cu o săptămână.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M