Necazurile se ţin lanţ de fostul internaţional Marius Popa. Ajuns pe banca de rezerve la Poli Timişoara, portarul de 31 de ani a ajuns şi în dizgraţia fanilor bănăţeni, bănuiţi că au încercat să-i devalizeze locuinţa.

La nici trei luni după ce şi-a găsit maşina zgâriată şi cu aripa îndoită, Marius Popa are din nou probleme cu fanii Politehnicii Timişoara. Intenţia lui Popa de a părăsi Poli din cauza noului său statut de rezervă i-a enervat pe suporterii alb-violeţi, bănuiţi de fostul internaţional că ar fi pus la cale spargerea apartamentului în care locuieşte.

"Am crezut că e la vecini, iar după două-trei minute am venit şi am văzut. Acum trei luni maşina, acum mai nou... Nu ştiu ce să înţeleg, ce să mai cred", a spus dezamăgit Marius Popa, după ce a observat pagubele din apartament. Cele mai şifonate din "întâlnirea" cu "fanii" au ieşit clanţa şi vizorul uşii portarului celor de la Poli.

Marius Popa joacă pentru Poli din sezonul 2004-2005, când a fost transferat de la FC Naţional.