Reprezentanţii federaţiilor sindicale din învăţământ au discutat cu ministrul Educaţiei Daniel Funeriu. Înainte de a intra la negocieri preşedinte executiv al Federaţiei Spiru Haret, Marian Nistor, a declarat că liderii federaţiilor sindicale nu se duc la întâlnire pentru a negocia cifra disponibilizaţilor pentru că este imposibil. "Nu poţi negocia nimic, avem o ordonanţă de urgenţă semnată de ministrul Educaţiei şi de primul ministru al României, aşa că va fi imposibil să negociem cifra de 15.000 de posturi".
"Dacă se doreşte desfiinţarea învăţământului, atunci să ne spună direct" a declarat Gheorghe Izvoranu, preşedintele Federaţiei Spiru Haret. " Am venit la aceste discuţii cu ceva speranţe, pentru că dorim să cerem ca ministrul Educaţiei să asigure în acest an fonduri mai mari pentru cercetare. Dacă nu vom investi bani în cercetare, nici în investiţii nu vor veni fonduri. Şi noi vrem să-i spunem că fără transparenţă nu va avea nicio eficienţă în actul managerial al Ministerului Educaţiei", a adăugat Izvoranu.
Ministerul Educaţiei nu are nici până în acest moment, o poziţie clară, vizavi de cine trebuie să plece din sistem. Doar şeful statului, Traian Băsescu a precizat că ar fi vorba de suplinitori şi pensionari. Măsura va fi contestată la Curtea Constiuţională cu ajutorul Avocatului Poporului, a declarat la Realitatea FM Aurel Cornea, liderul Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ.
În opinia acestuia, este vorba despre trimiterea în şomaj a unor cadre didactice calificate care vor fi înlocuite cu unele necalificate, fapt ce va periclita grav sistemul educaţional preuniversitar din România.
Aurel Cornea mai spune că sindicaliştii nu au fost consultaţi cu privire la această măsură pe care intenţionează să o ia guvernul pentru reducerea cheltuielilor bugetare.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M