Antrenorul Stelei, Marius Lăcătuş, a declarat că la echipa din Ghencea nu este o presiune suplimentară odată cu apropierea meciului cu Unirea Urziceni, pentru că formaţia sa are un obiectiv bine stabilit pe care trebuie să îl îndeplinească şi presiunea există oricum.

"Numai în presiune mă ţineţi, de parcă sunt şampanie. Am avut o discuţie cu Gigi, noi avem un obiectiv, pe care trebuie să îl îndeplinim până la finalul sezonului, deci nu e o presiune specială. Lucrurile sunt cât se poate de normale. Relaţia dintre mine şi Gigi este una foarte bună şi la fel şi între jucători şi mine", a declarat Marius Lăcătuş, în cadrul unei conferinţe de presă.

Tehnicianul a vorbit apoi despre partida cu Unirea Urziceni, pe care nu o consideră una specială. "Este un joc la fel de important ca toate cele care vor urma. Ne dorim cele trei puncte, iar dacă vom reuşi să le câştigăm în urma unui joc bun va fi cu atât mai bine. O victorie cu Urziceniul, coroborată cu rezultate pozitive în următoarele jocuri ne păstrează în lupta pentru obiectivele pe care ni le-am prospus, adică locul 1 sau locul 2", a spus Lăcătuş, care a continuat: "Vom întâlni o echipă foarte organizată din punct de vedere tactic, o echipă harnică şi care are în componenţă jucători ce pot hotărî soarta unui joc".

Întrebat cum va fi dulelul între el şi Dan Petrescu, Lăcătuş a spus: "Păi noi nu mai jucăm de mult, iar cei care vor decide sunt jucătorii. Noi ne-am făcut datoria în cursul săptămânii, iar la meci va conta forma de moment. Nu m-a deranjat că Dan Petrescu a spus că vrea să antreneze Steaua, pentru că orice antrenor îşi doreşte asta" .

Meciul dintre Steaua şi Unirea Urziceni, contând pentru etapa a 23-a a Ligii I, se va disputa duminică, de la ora 20:30.

Sursa: NewsIn