Verdictul procurorilor în 2010 e halucinant: doar istoria îi mai poate judeca pe cei care au orchestrat diversiunile din decembrie 1989 şi iunie 1990.
Marius Iacob este cel care a coordonat activitatea echipelor de procurori care au lucrat în dosarele cu civili de la Revoluţie şi Mineriadă, după ce, la 20 iunie 2007, Curtea Constituţională a declinat competenţa Parchetelor Militare şi a trimis dosarele către Parchetul Civil. Procurorii din cadrul Secţiei de Urmărire Penală au dat soluţii de neîncepere a urmăririi penale în Dosarul Mineriadei, în vreme ce Dosarul Revoluţiei se află încă în lucru, urmând să fie soluţionat, cel mai probabil, în acelaşi mod.
Marius Iacob este primul reprezentant al justiţiei care afirmă răspicat că românii nu trebuie să se mai aştepte ca vinovaţii de la Revoluţie şi Mineriadă să mai fie pedepsiţi. Faptele lor fie s-au prescris, fie nu pot fi încadrate penal.
"Noi ne-am asumat răspunderea şi am dat soluţia. Ambele soluţii au fost atacate de Asociaţia Revoluţionarilor şi se află pe rol la Înalta Curte de Casaţie. Şi Dosarul Mineriadei, în general, şi cel care îl priveşte pe Ion Iliescu. Noi aşteptăm soluţia Înaltei Curţi, deci până la urmă instanţa este cea care spune dacă Parchetul a făcut bine sau nu. Dacă vine Înalta Curte şi zice că soluţia a fost bună, asta e. Dacă zice că n-a fost bună, trebuie să luăm din nou dosarul şi să mai lucrăm pe el. Dacă o confirmă, dosarul e închis pentru totdeauna!", explică Iacob.
Aşadar, susţine Iacob, "doar istoria îi mai poate judeca" pe cei vinovaţi de sângele vărsat la mineriade şi la Revoluţie.
"Vinovaţii sunt nişte vinovaţi a căror vină nu are conotaţii penale. Pentru noi a fost foarte greu să stabilim că Ion Iliescu a dat vreun ordin de tragere sau că a facilitat tragerea. (...) După 20 de ani ce să le mai faci?", încheie Iacob.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M