România nu se reduce la sărăcie, lipsă de igienă şi infractori. Emblemele României nu sunt Monica Columbeanu, Gigi Becali, ba nici măcar Elena Băsescu. Realitatea României este complexă şi nuanţată. De noi depinde ce alegem, ce păstrăm şi ce ne reprezintă. În fiecare săptămână, REALITATEA.NET va fi locul de întâlnire cu un om graţie căruia România este şi un dezirabil, prilej de mândrie şi entuziasm.
Scenografa Marina Drăghici a plecat din București și s-a stabilit la New York după ce a absolvit Yale School of Drama. Laureată a premiilor Lortel şi Obie, românca Marina Drăghici este una dintre cele mai cunoscute şi premiate scenografe de dincolo de ocean. Decorurile şi costumele realizate de ea au putut fi admirate la Opera Natională din Paris, la Opera din Zurich, NYCO, Edinburgh Festival, Teatrul Naţional din Praga, Manhattan Theatre Club sau Lincoln Center.
Spectacolul "Fela", bazat pe viaţa şi muzica legendei africane Fela Anikulapo Kuti, creatorul afro-beat-ului, a fost răsfățatul nominalizărilor la premiile Tony pentru excelență în teatru, care se vor acorda pe 13 iunie, iar românca Marina Drăghici, care a lucrat la decorul pentru piesa "Fela!" cu street-artiştii creatori ai ''scandalosului" Ponei roz, a fost nominalizată la două categorii, scenografie şi costume. Lista nominazaţilor cuprinde multe staruri de Hollywood, răsfăţate ale Broadway-ului sau abia debutante, de la Alfred Molina, la Denzel Washington, Christopher Walken, şi Jude Law, Catherine Zeta-Jones sau Scarlett Johansson.
În mai 2009, scenografa a obţinut cea mai importantă distincţie a teatrelor de pe Brodway: Premiul Lortel, tot pentru musicalul "Fela", al coregrafului american Bill T. Jones. Pentru acest spectacol Marina Drăghici a colaborat cu street artiştii români IRLO, Omar şi Nuclear Fairy, cei ale căror lucrări expuse la Institutul Cultural Român de la NY a condus la aşa-numitul scandal Poneiul Roz. Artiştii români au surprins atmosfera din folclorul nigerian şi grafitti-ul politic din anii '60-'70.
"Scenografie de un curaj nebun… Spectaculoasa creatoare de costume si scenografa română Marina Drăghici a creat decoruri de o îndrăzneală care îţi taie respiraţia şi costume luxuriante. Atmosfera vizuală a teatrului combină proiecţii video ale unor mulţimi agitate cu abstacţii proteice, printre care figuri pline de spirit şi forme demne de Miro sau Klee", nota John Simon în Bloomberg News.
"Când am început să creez costumele pentru spectacolul "Fela", a trebuit să aleg culorile care l-ar fi lăsat pe Fela să se concentreze pe scenă. Deşi eşti tentat să dai frâu liber imaginaţiei, trebuie să ştii când să te opreşti. M-am întrebat cât de departe pot merge şi, totuşi, mesajul să fie înţeles de public, fără a cădea în penibil", a declarat într-un interviu Marina Drăghici.
"Scenografia este ambientală, acoperind pereţii teatrului cu tabla ondulată specifică ghetoului, la rândul ei stropită cu imagini naive, forme apropiate de cele ale lui Miro, raze celeste şi portrete iconice ale lui Martin Luther King Jr., Malcolm X, Muhammad Ali şi Funmilayo", scria Variety.
Despre așa-zisa expoziție controversată de la ICRNY, supranumită de media autohtonă și nu tocmai binevoitoare „Poneiul roz cu svastică” (în realitatea „Freedom for Lazy People“), artista Marina Drăghici declara într-un interviu acordat la acea vreme ziarului Cotidianul că este o expoziție extrordinară, pe care și-ar dori-o acasă la ea.
„Expoziţia este extraordinară după părerea mea, mi-ar plăcea să iau un perete acasă! Mulţi amici din lumea artistică au văzut expoziţia şi au fost impresionaţi. Fiul meu, Nicholas, care are 11 ani, a venit la vernisaj; copiii sunt de multe ori mai deschişi şi au comentarii neaşteptate. Dezbaterile stârnite în jurul unei expoziţii sunt benefice câtă vreme exprimă idei într-un mod constructiv. Acum câţiva ani, primarul New Yorkului, Rudolph Giuliani, a încercat fără succes să taie fondurile guvernamentale către Muzeul de Artă Modernă din Brooklyn pentru că a expus o lucrare reprezentând-o pe Fecioara Maria neagră, înconjurată de excremente de elefant şi de organe genitale feminine care păreau, de la distanţă, heruvimi.
„Aşa ceva nu poate fi artă“, a fost argumentul lui Giuliani. Judecătorul federal care s-a ocupat de caz a arătat însă că libertatea de expresie este un drept fundamental garantat de Primul Amendament al Constituţiei Statelor Unite. Păcat că publicul român nu poate să vadă expoziţia şi spectacolul, pentru a-şi forma o idee proprie. De fapt, asta ar fi cea mai bună soluţie: să se acorde vize tuturor celor care vorbesc fără să fi văzut expoziţia.
După care să vină să vadă „Fela!“. Să fie acolo, printre sutele de oameni care se ridică în mijlocul spectacolului să aplaude şi să danseze, iar la sfârşit să hotărască dacă aplaudă şi ei sau dacă sunt singurii tăcuţi şi ruşinaţi de imaginea României în lume”, încheia Marina Drăghici.
Despre cei trei street-artiști români, Omar, Nuclear Fairy şi IRLO, Marina Drăghici spune că „sunt foarte talentaţi, cu stiluri diferite, dar care se completează excelent când sunt împreună”, „Trebuie să îl laud pe Omar, în mod special, pentru ideile la obiect şi pentru entuziasmul calm pe care le-a adus”, ține să adauge ea. Pe cei trei i-a descoerit simplu, căutând pe net programul Institutului Cultural Român de la New York și remarcând afișul expoziției lor. I-a căutat apoi pe fiecare în parte pe site-urile personale.
Scenografa română a semnat costumele şi pentru filmul "Precious: Based on the Novel ‘Push’ by Sapphire", câştigătoare a unui Oscar pentru cea mai bună actriţă într-un rol principal şi care va avea premiera în România peste câteva săptămâni la Festivalul TIFF 2010, la Cluj.
Privită ca "un vrăjitor sub bagheta căruia actorii devin personaje", românca Marina Drăghici a transformat-o pe Mariah Carey într-o asistentă socială neatrăgătoare cu o "mustaţa falsă", pentru pelicula "Precious: Based on the Novel ‘Push’ by Sapphire", scenografa română a semnând costumele și machiajul pentru filmul "Precious: Based on the Novel ‘Push’ by Sapphire", câştigătoare a unui Oscar pentru cea mai bună actriţă într-un rol principal şi care va avea premiera în România peste câteva săptămâni la Festivalul TIFF 2010, la Cluj.
Artista a mai lucrat în teatru la piesa „Mother Courage“, cu Meryl Streep şi Kevin Kline, în Central Park. În televiziune a costumele iniţiale pentru serialul „Dexter“. În cinema, a colaborat la serialului, „Rage“, regizat de Sally Potter, cu Jude Law, Judi Dench, Steve Busecemi și John Leguizamo. Printre actorii şi muzicienii cunoscuţi pe care i-a costumat în proiectele cinematografice la care am lucrat se numără Robin Williams, Harvey Keitel, Glenn Close, Isabella Rosselinni, Mariah Carey, Lenny Kravitz, Mira Sorvino, Claire Danes sau Marcia Gay-Harden.
REALITATEA.NET vă prezintă în fiecare săptămână imaginea ţării noastre aşa cum alegem noi să fie.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M