În cei peste 50 de ani de carieră, timp în care în jurul numelui său s-au ţesut atâtea legende, maestrul nu a ieşit niciodată să dea explicaţii. Acceptă cu greu interviurile. Răspunde scurt şi este tot timpul în defensivă. Să obţii un interviu cu Marin Moraru e extrem de rar! Să-ţi deschidă uşa casei sale şi să-ţi ofere plăcintă cu mere... e aproape utopic, potrivit qmagazine.ro.
În copilărie nu a luat parte la multe serbări şi nu a spus poezii în faţa rudelor. Părinţii nu i-au spus vreodată că ar avea vreun talent. Şi nici nu-l alintau. „Sau poate da... că nu-mi ziceau Marin, îmi ziceau Marinuş." Familia Moraru nu ştia că fiul fugea de la Politehnică şi se ducea la lecţii de pregătire la Teatru. Teatru pe care îl descoperise „în timpul şcolii de Construcţie-Întreţinere Căi Ferate, Poduri-Tunele. Pe vremea aceea erau echipe de amatori. Mai obligatoriu, mai ca să bifezi o acţiune culturală... Şi regizorii, şi studenţii de la Teatru făceau muncă voluntară cu aceste echipe. Una dintre ele, cea din care făceam şi eu parte, a fost preluată de Mihai Dimiu. Fost elev-student-regizor la Teatru. Acum nu mai există. Un regizor de elită! A pus Steaguri pe tunuri de Makarenko. Şi mi s-a dat rolul Ivanovici. Deci eu, la 16 ani, jucam rolul unui bătrân". Părinţii nu au avut cum să îl vadă în acel rol, pentru că nu a existat o punere în scenă cu spectatori, fusese doar o reprezentaţie-exerciţiu. Cu toate acestea, au apucat să afle că fiul lor a devenit celebru. „Dar nu spuneau nimic. Cred că erau într-o expectativă.. aşa, de necunoaştere. Nu-şi dădeau seama. Probabil că s-au mândrit. Dar nu mi-au spus niciodată."
Demult, la Teatru se intra greu. Marin Moraru nu a reuşit din prima. L-a despărţit de visul cel mai mare al tinereţii sale o linie trasată gros, cu pixul. O linie care împărţea lumea în două: admişi şi respinşi. „Eu, de fapt, n-am picat. Dar dacă erai sub linie?! Se numărau câţi trebuiau să intre, se trăgea o linie şi, dacă aveai cu două sutimi mai puţin, nu intrai." A fost primit, totuşi, ca audient, adică putea lua parte la cursuri, dar nu putea să fie notat la examene. Apoi, un an mai târziu, a dat din nou examenul de admitere şi a reuşit. Mai mult decât atât, un examen de echivalare îl trecea direct în anul al doilea. Îl rog să parcurgă acum cu privirea lista care odinioară l-a întristat atât de tare. El era sub linie. Cine era deasupra? „Petrică Dinuliu, Cornel Poenaru, Pagubă Papil - care se numeşte acum Panduru, mulţi..." Când, în sfârşit, s-a văzut student cu acte în regulă la IATC, nimeni nu l-a felicitat prea fervent. Îl întreb dacă a fost acasă să spună despre succes... „M-am dus, dar n-au înţeles."
Marin Moraru, despre modestie şi telenovele
Marin Moraru a trecut poporul român prin toate stările posibile! Prin disperare -atunci când s-a spus despre el că ar fi murit, din pricină că dispăruse complet din atenţia publicului; prin resemnare - când toată lumea credea că, îmbătrânind, va deveni încă un pensionar sărac al Teatrului Naţional, şi prin stupefacţie, acum, când românii îşi imaginează că l-au îmbogăţit rolurile din telenovele.
În copilărie Marin Moraru nu a luat parte la multe serbări şi nu a spus poezii în faţa rudelor / Foto: mediafax.ro
LIBERTATEA.RO
LIBERTATEA.ro
31 Mai, 13:18
LIBERTATEA.ro
31 Mai, 13:18
Alte articole din VEDETE
31 Mai, 13:40
31 Mai, 11:00
Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M