Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Marile puteri din cadrul G8 nu au ajuns la un acord privind o intervenţie militară în Libia

Ministrul francez de Externe a reamintit că Franţa şi Marea Britanie au avut "iniţiativa" instituirii unei zone de interdicţie aeriană sau a unor raiduri aeriene punctuale pentru a diminua capacităţile militare ale regimului Muammar Gaddafi.

MAE face eforturi pentru a menţine contactul cu cetaţenii români din Libia
MAE face eforturi pentru a menţine contactul cu cetaţenii români din Libia / FOTO: AP

Reprezentanţii marilor puteri reuniţi în cadrul G8 la Paris nu au reuşit să ajungă la un acord privind o intervenţie militară în Libia, anunţă ministrul francez de Externe, Alain Juppe, recunoscând că nu şi-a putut convinge partenerii în această privinţă.

"Deocamdată nu i-am convins", a declarat Alain Juppe după un dineu de lucru cu omologii din Statele Unite, Rusia, Germania, Marea Britanie, Italia, Canada şi Japonia.

Jupe a reamintit că Franţa şi Marea Britanie au avut "iniţiativa" instituirii unei zone de interdicţie aeriană sau a unor raiduri aeriene punctuale pentru a diminua capacităţile militare ale regimului Muammar Gaddafi.

"Gaddafi marchează puncte", a admis Juppe. Fără a se referi explicit la situaţia din Benghazi, fieful rebeliunii din Libia, Juppe a recunoscut că membrii comunităţii internaţionale nu îl pot împiedica pe colonelul Gaddafi să reia controlul asupra zonelor ocupate de opoziţie.

"În prezent, nu dispunem de mijloacele militare, pentru că membrii comunităţii internaţionale nu le-au pus la dispoziţie", a spus el.

Reprezentanţii statelor din cadrul G8 au fost de acord să reia rapid discuţiile în cadrul Consiliului de Securitate ONU pentru adoptarea unei rezoluţii care să crească presiunile asupra liderului libian, a precizat Alain Juppe, evocând posibilitatea instaurării unui embargou maritim.

Miniştrii au fost de acord şi cu ideea asocierii ţărilor arabe şi africane la orice acţiune împotriva Libiei.

Discuţiile miniştrilor de Externe din cadrul G8 vor fi reluate marţi dimineaţă la Paris.

 

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
Get Adobe Flash player
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro