Vasile Marica a declarat că delegaţii la Congres au decis vineri să continue protestele, iar în 3 decembrie Consiliul Naţional al Alianţei "Sed Lex" va stabili "în ce zile oamenii vor sta acasă, cel puţin două zile, fără să se prezinte la muncă, în semn de protest faţă de atitudinea Guvernului", potrivit Mediafax.
El a adăugat că este posibil să se ajungă şi la proteste spontane până atunci, precizând că alianţa nu poate să le controleze pe acestea, însă le va susţine dacă oamenii vor accepta să îi reprezinte.
Marica: Funcţionarii ar putea intra în grevă generală, în decembrie
Preşedintele Sed Lex, Vasile Marica, a anunţat, vineri, că delegaţii la Congresul alianţei au decis să continue protestele, iar în perioada 8-14 decembrie este posibil ca funcţionarii să se afle în grevă cel puţin două zile, cu întreruperea activităţii.
Citeşte totul despre:
funcţionar, grevă, grevă generală, protest, protestatar, SED LEX, sindicat, Vasile Marica







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M