Liderul PSD, Mircea Geoană, a anunţat joi că Marian Vanghelie este candidatul PSD pentru Primăria Capitalei.

Liderii PSD au avut de ales între Marian Vanghelie şi Sorin Oprescu pentru a reprezenta PSD în cursa pentru Primăria Capitalei.

Vanghelie a evitat să spună ce se va întâmpla dacă Oprescu va decide să candideze independent şi a subliniat că nu îl interesează care sunt contracandidaţii săi. "Sunt sigur că domnul Oprescu va fi alături de mine. Am încredere că Sorin Oprescu vrea să-şi ia revanşa şi să câştigăm Bucureştiul, pentru că, din păcate, partidul nostru nu a dorit foarte mulţi ani să câştigăm Bucureştiul", a spus liderul PSD Bucureşti. Marian Vanghelie a subliniat că Oprescu rămâne în continuare prietenul său şi împreună vor avea de realizat proiecte foarte mari. "Oprescu este propus pentru alte poziţii pe care trebuie să le ocupe. Oprescu va avea sprijinul organizaţiei Bucureşti pentru alte funcţii. Oprescu poate fi ministrul Sănătăţii", a completat el.

Vanghelie a mai spus că a discutat cu senatorul PSD şi va continua dialogul cu acesta, în speranţa că îi va fi alături în această campanie.

De asemenea, candidatul social-democraţilor la Primărie a mai spus că preşedintele de onoare al PSD sprijină partidul şi nu poate fi împotriva formaţiunii. "Ion Iliescu sprijină partidul, Ion Iliescu a înfiinţat partidul şi Ion Iliescu nu poate să fie împotriva organizaţiei şi a partidului", a adăugat el.

În ceea ce priveşte o posibilă alianţă cu o altă formaţiune în turul al doilea la alegerile pentru Primăria Bucureşti, Vanghelie a spus că va face tot ce este posibil pentru a câştiga, evitând să dea un răspuns legat de o posibilă colaborarea cu altă formaţiune politică. "Vom face tot ce este posibil să luăm voturile oamenilor şi nu cred că cineva poate să dea la pachet 10.000 sau 100.000 de voturi. Eu am încredere în cetăţeni şi nicidecum într-un partid care poate să spună că are 100 de mii de voturi. Nu cred în aşa ceva", a completat el.

Geoană a precizat că Vanghelie beneficiază şi de sprijinul său şi al conducerii centrale a partidului, candidatura acestuia urmând să fie validată, conform statutului, de către Biroul Permanent Naţional de luni.

La Primăria sectorului 2 va candida actualul primar Nicolae Onţanu, iar la Primăria sectorului 4 va candida Vasile Mihalache.