Marian Petria, un exemplu pentru "se poate"
Marian Petria, un altfel de sportiv, o forţă a naturii care n-a fost deloc generoasă cu el, ne zâmbeşte cald, sincer şi optimist de Ziua Naţională a României * Deşi nu-şi poate folosi braţele, concitadinul nostru de 21 de ani a fost inclus în lotul pentru Jocurile Paralimpice din 2012. Ne demonstrează, aşadar, că se poate! Câţi dintre noi nu avem zile în care suntem cotropiţi de gânduri stupide, nemulţumiţi fiind de condiţiile de trai, de salariu, recesiune, şefi, facturi sau rate la bănci? Mulţi oameni rostesc idioţenia „M-am săturat de viaţa asta!” doar pentru că s-au certat cu iubitul, iubita sau colegul de serviciu şi apoi consultă mercurialul substanţelor printre care includem Furadanul. Prea violent? Asta-i realitatea! De aceea, de 1 Decembrie, vă propunem o pildă cutremurătoare, măcar de Ziua Naţională trebuie să iasă în faţă un suflet care, în ciuda uriaşelor cazne, încearcă să rostească cea mai frumoasă propoziţie simplă din lume: „Sunt fericit!” Chiar dacă pentru asta are nevoie de zeci de secunde şi de atenţia maximă a interlocutorului. Marian Petria are 21 de ani, locuieşte vizavi de Liceul cu Program Sportiv din municipiu (coincidenţă care, veţi vedea, îi marchează existenţa!) şi n-a putut niciodată să strângă pumnul. Pe niciunul. Nici a răzbunare, nici să ameninţe pe cineva şi, din nefericire, nici măcar pentru a se hrăni. Nevoia l-a făcut performer Povestea sa este sfâşietoare, dar nu handicapul lui Marian frapează cu adevărat, ci însăşi voinţa de fier care îl scoate din rând. Ah, uitasem: concitadinul nostru, diagnosticat de mic cu sindrom piramido-extrapiramidal şi afecţiuni la membrele superioare, suferă şi de mişcare encefalică. I s-a spus încă de mic, de către românii cu adevărat slabi sau doar inconştienţi, „uite-l şi pe handicapatul ăsta!”, a înghiţit în sec şi a mers mai departe. N-a stat acasă pentru a primi.
Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M