Marian Iancu i-a propus lui Uhrin prelungirea contractului, dar antrenorul a cerut timp de gândire
Finanţatorul lui FC Timişoara, Marian Iancu, a declarat luni, pentru NewsIn, că i-a propus antrenorului Duşan Uhrin prelungirea cu încă doi ani a contractului scadent în iunie 2010, în condiţii financiare superioare, dar tehnicianul ceh a cerut timp de gândire.
"Ne-am întâlnit şi i-am pus în vedere să se gândească la o mărire de contract, dar şi că îi vom cere în aceste condiţii să prelungim cu încă doi ani. A cerut un timp de gândire şi urmează să vorbim. El mai are încă un an şi jumătate de contract cu Timişoara. Nu s-a pus problema să semneze acum, pentru că nu i-am cerut aşa ceva. L-am asigurat însă de faptul că noi rămânem lângă echipă şi că investim în continuare, şi asta cred că l-a convins de multe. În rest, am stabilit obiectivele, câştigarea Cupei şi/sau a campionatului, şi programul de iarnă, dar fără cifre", a spus Iancu, pentru NewsIn.
Marian Iancu s-a întâlnit cu antrenorul Duşan Uhrin pentru a discuta despre parcursul echipei din turul campionatului.
FC Timişoara a acumulat în cele 17 etape disputate 35 de puncte, dar a fost penalizată cu 6 puncte, în urma unei decizii a FIFA pentru nerespectarea hotărârii TAS în privinţa culorilor şi palmaresului. Dacă nu ar fi fost depunctată, FC Timişoara ar fi fost pe primul loc, la egalitate cu Dinamo, dar cu cu un golaveraj superior.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3467 RON 






Gheorghe Hagi si-a sarbatorit ziua in direct la...
Gheorghe Hagi, de ziua lui la Realitatea TV
Alpinistul Coco Galescu
Simona Amânar
Victoria Blohina l-a atacat pe Piţurcă la...
Coş uluitor marcat de LeBron James









Feedback

