Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Marian Clită, ucigaşul dizidentului Gheorghe Ursu, s-a predat poliţiei în Suedia

Marian Clită, căutat de poliţia din Danemarca pentru uciderea unei însoţitoare de bord, s-a predat miercuri seară poliţiei din oraşzul suedez Malmo, relatează danemarca.dk. Poliţia suedeză îl va preda joi pe Clită poliţiei daneze care a emis mandatul de arestare.

Marian Clită, un deţinut de drept comun violent folosit la uciderea unui dizident anticomunist a ajuns pe mâna poliţiei suedeze / Foto: BT.dk
Marian Clită, un deţinut de drept comun violent folosit la uciderea unui dizident anticomunist a ajuns pe mâna poliţiei suedeze / Foto: BT.dk

"M-am predat la poliţia suedeză din Malmö. Le-am dat documentele mele şi acum aştept să mi se aducă un traducător . Eu vorbesc italieneşte şi româneşte, dar poliţia suedeză nu vorbeşte aceste limbi", a declarat Marian Clită.

Brigada omucideri a Poliţiei din Copenhaga îl căuta pe Marian Clită, de 58 de ani, în legătură cu uciderea unei însoţitoare de bord norvegiene într-un hotel din Copenhaga, relatează Politiken.DK, care a publicat fotografii ale lui Clită.

Femeia în vârstă de 42 de ani a fost ucisă în bătaie în camera ei din hotelul Radisson Blu, luni seară. Corpul neînsufleţit a fost găsit de femeia de serviciu marţi dimineaţă.

Potrivit unui informaţii, românul a fost surprins de camere de supraveghere din hotel.

Marian Clită, cel care l-a omorât în bătaie, în 1985, pe disidentul Gheorghe Ursu, a fost eliberat condiţionat pe 19 mai 2008, pentru bună purtare, după ce fusese arestat în 2000 pentru mai multe furturi comise în perioada 1992 - 1996. Pe 14 mai 2008 Judecătoria Sectorului 5 a admis cererea lui Clită de punere în libertate, după ce, în cursul anului 2007, magistraţii aceleaşi judecătorii nu au fost de acord să-l lase în libertate.

Marian Clită a ajuns în arest, pe 2 aprilie 2000, reţinut de procurorii Parchetului Sectorului 4, după ce a încercat să spargă sediul firmei unui italian de pe strada Concordiei nr. 14. El era căutat şi pentru alte furturi comise în perioada 1992-1996.

O lună mai târziu, pe 5 mai 2000, Curtea Supremă de Justiţie l-a condamnat pe Clită la 20 ani închisoare, dar nu pentru furturile comise sau pentru spargerea firmei italianului, ci pentru că instanţa a stabilit că l-a omorât pe disidentul Gheorghe Ursu. În baza unui decret de graţiere, însă, rămas valabil din 1988, decret semnat de Ceauşescu, Clită a beneficiat de o amnistie de 10 ani.

În anii '70 şi la începutul anilor '80, inginerul Gheorghe Ursu a scris postului de radio "Europa Libera", iar scrisorile sale au fost citite pe post. În una dintre acestea, Gheorghe Ursu îl acuza pe Ceauşescu de crimă, pentru modul în care a sistat lucrările de consolidare a blocurilor avariate de cutremurul din 1977. Astfel, a devenit "obiectiv" pentru Securitate şi a avut numele de cod "Călătorul".

Gheorghe Ursu a fost arestat, la 21 septembrie 1985, sub pretextul deţinerii de valută, faptă considerată de comunişti "operaţiune cu mijloace de plată străine". Ursu a fost încarcerat în arestul Direcţiei Cercetări Penale a Inspectoratului General al Miliţiei din Bucureşti, aflat în aceeaşi clădire cu Direcţia Cercetări Penale a Securităţii. Potrivit martorilor, Gheorghe Ursu a fost scos "la anchetă" de ofiţeri de Securitate şi a fost "bătut cu sălbăticie".

După ce a fost interogat, în special în legătură cu jurnalul său în care critica regimul comunist, iar Securitatea nu a obţinut de la el date despre prietenii lui, Gheorghe Ursu a fost mutat, la ordinul şefului Direcţiei Cercetări Penale a Miliţiei, colonelul Tudor Stănica şi a colonelului Mihail Creangă, într-o celulă cu doi infractori de drept comun, informatori şi tortionari ai miliţiei, Marian Clită şi Radu Gheorghe. Potrivit mai multor mărturii, consemnate în anchetele ulterioare şi citate de site-ul Fundaţiei ce poartă numele disidentului, aceştia au avut misiunea să-l tortureze pe Ursu până la ucidere.

Gheorghe Ursu a murit la 17 noiembrie 1985. Familia a fost anunţată la două zile după deces. La spital, familia a primit hainele victimei, pline de sânge închegat şi o cămaşă ruptă fâşii pe spate.

Familiei nu i-a fost comunicată, însă, cauza morţii, iar înhumarea s-a produs în baza unor documente secrete. La Jilava, nici un medic nu a fost lăsat să vorbească cu familia, care a aflat însă de la Institutul de Medicină Legală că inginerul Ursu avea toate organele "făcute praf".

După Revoluţia din decembrie 1989, sora lui Gheorghe Ursu, Georgeta Berdan, s-a adresat noilor autorităţi şi a cerut elucidarea împrejurarilor legate de moartea inginerului în beciurile Securităţii în toamna lui 1985.

Procurorii militari au început o anchetă, iar pe 22 noiembrie 2000, prin rechizitoriul Parchetului Militar de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, foştii ofiteri de miliţie Tudor Stănică şi Creangă Mihail şi fostul subofiter Burcea Ştefan au fost trimişi în judecată pentru infracţiunile de instigare la omor deosebit de grav, respectiv complicitate la omor deosebit de grav, săvârşite împotriva lui Gheorghe Ursu.

După multe tergiversări, procesul a început în ianuarie 2002.

Pe 14 iulie 2003, Curtea de Apel Bucureşti a emis pe numele celor doi ofiţeri de miliţie, Tudor Stănică şi Mihail Creangă, mandate de arestare preventivă. Au fost condamnaţi, în lipsă, la câte 20 de ani de închisoare. Cei doi dispăruseră de la domiciliu, însă s-au predat după trei luni, beneficiind de înjumătăţirea pedepselor, în baza unui decret rămas de pe vremea lui Nicolae Ceauşescu din 1988, privind amnistierea şi graţierea.

Instanţa, care l-a condamnat definitiv pe Clită pentru uciderea disidentului, a reţinut că, în noiembrie 1985, Tudor Stănică şi Mihail Creangă l-au determinat pe Clită, un deţinut de drept comun, deosebit de periculos, "să exercite acte de violenţă" împotriva inginerului Ursu, care fusese încarcerat în aceeaşi cameră de arest. Cei doi ofiţeri au luat mai multe măsuri ce au avut ca rezultat exterminarea fizică a lui Gheorghe Ursu, prin izolarea, în celula în care se aflau Marian Clită şi Gheorghe Radu, ambii recidivişti şi cunoscuţi ca având un comportament violent.

 

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
Get Adobe Flash player
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro