Maria Stavrositu: Putem să ne minţim, asta face domnul Banias de un an şi jumătate
Deputata Maria Stavrositu, preşedinta organizaţiei municipale al PDL Constanţa, a declarat că deşi a fost stropită cu apă în timpul incidentelor de dâmbătă, acest lucru nu o va demobiliza. Stavrositu a promis că va continua să lupte pentru poziţia în care a fost aleasă şi pentru oamenii din organizaţie.
VEZI VIDEO:Maria Stavrositu acuză tabăra Banias
Maria Stavrositu acuză tabăra Banias
"Viitorul organizaţiei Constanţa nu era unul foarte fericit nici până acum din cauză că şi până acum voinţa membrilor organizaţiei era falsificată şi înlocuită cu decizia uneia sau a două persoane. Exista riscul ca toţi aceşti oameni, din silă sau din dezamăgire, să se despartă de acest partid. Demersul meu este unul al asumării unei poziţii de reprezentare a acestor oameni care au construit organizaţia în ultimii ani şi care au dus organizaţia municipală la 32%, cu sacrificii, cu trudă şi cu mult suflet", a declarat Maria Stavrositu care a negat că conflictul a pornit de la nişte neînţelegeri personale.
În plus ea a lansat alte acuzaţii: "Putem să ne minţim cât vrem de acum încolo că asta face de vreun an şi jumătate. Dar aceste sute de oameni nu pot fi minţiţi şi eu personal nu o să achiesez niciodată la un astfel de demers. Am alte aşteptări de la politică. Am fost atenţionată de oameni cu experienţă de situaţia în care vom ajunge, pentru că astfel de demersuri de a intra în politică ale unor tineri cu motivaţie puternică vor fi falsificate şi vor fi încercări de demobilizare".
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3554 RON 





Prăpăd în Buzău: sate îngropate sub...
Adi Minune, la tribunal
Băsescu, atac la politicieni: Cer tot ce le...
Învestire PLINĂ DE GAFE a cabinetului...
Jurnal Realitatea Tv Cluj 09.02.2012 ora 18.10
Ce gafă a făcut premierul Ungureanu la...








Feedback

