Mai bine mai puţin unt decât margarină, spun medicii nutriţionişti. Deşi producătorii susţin că metoda de fabricare a margarinei s-a îmbunătăţit, doctorii devin cam sceptici atunci când vine vorba de consumul de margarină.
"Mai bine mai puţin unt (pentru că are grăsimi), decât margarină. Untul este un produs pe care îl mâncăm de zeci de ani şi, iată, am supravieţuit foarte bine cu el", spune dr. Cristian Sever Oană, medic primar medicină de familie.
Producătorii: margarina şi maioneza previn bolile de inimă
Producătorii de margarină şi maioneză susţin că produsele lor sunt aliaţi de încredere în lupta împotriva bolilor de inimă.
"Dieta joacă un rol esenţial în prevenirea afecţiunilor cardiovasculare. Astfel, pentru a preveni aceste boli, trebuie redus consumul grăsimilor saturate şi trans - cum sunt untul, brânzeturile şi laptele grase, carnea grasă sau produsele prăjite în grăsimi animale. În schimb, acestea ar trebui înlocuite cu produse cu conţinut scăzut de grăsimi saturate, dar bogate în grăsimi nesaturate şi grăsimi esenţiale polinesaturate. Este vorba despre produse precum uleiurile vegetale de floarea-soarelui, soia, rapiţă, măsline, produsele obţinute din acestea, margarinele tartinabile superioare, maionezele de calitate, fructele, legumele şi peştele gras", se arată într-un comunicat de presă primit la redacţie.
Margarina creşte colesterolul, atenţionează specialiştii
Medicii îi contrazic însă. Specialiştii ne asigură că margarina nu previne bolile de inimă. "Margarina nu ajută la prevenirea afecţiunilor cardiovasculare. Acest lucru îl pot face uleiurile vegetale, cel de măsline. Să luăm exemplul celor care adoptă dieta mediteraneană (cu legume şi fructe proaspete, peşte, ulei de măsline, vin roşu) şi trăiesc liniştiţi până la 90 de ani", afirmă medicul Cristian Sever Oană.
De aceeaşi părere sunt şi biologii nutriţionişti, care, în plus, ne atrag atenţia că margarina creşte colesterolul.
"Este de preferat o cantitată redusă de unt decât margarină. Chiar dacă are în compoziţie grăsimi, untul este un produs natural, şi, atunci este mai bun decât margarina, care este artificială şi nu e foarte sănătoasă. Mai mult de atât, consumul de margarină duce la o exacerbare a cantităţii de colesterol din organism", atenţionează biologul Livia Nena.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M