Peste trei sferturi din populaţia Republicii Moldova ar dori aderarea ţării la Uniunea Europeană, arată un sondaj de opinie publicat la Chişinău. Acelaşi studiu arată şi faptul Partidul Comunist şi preşedintele Vladimir Voronin se află pe primul loc în preferinţele electoratului.
Potrivit barometrului de opinie realizat de Institutul de Politici Publice, în cazul unui referendum pentru aderarea republicii Moldova la Uniunea Europeană, peste 76% dintre moldoveni ar fi de acord. În ceea ce priveşte opţiunile politice ale electoratului, comuniştii ar obţine peste 45% din voturi. Alianţa "Moldova Noastră", aflată în opoziţie, ar obţine de trei ori mai puţine voturi. Pragul electoral de 4% ar mai fi depăşit de cinci partide.
Preşedintele Republicii Moldova, Vladimir Voronin, care este şi liderul comuniştilor, se bucură de încrederea a peste 43% din populaţie, fiind urmat de premierul Vasile Tarlev, cu aproape 40%.
62% dintre moldoveni consideră că securitatea republicii poate fi obţinută prin menţinerea neutralităţii şi doar 20% cred că aderarea la NATO le va duce siguranţă. Dintre liderii străini, 65,8% dintre cei chestionaţi au încredere în liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, iar 29% în preşedintele american George W Bush. Marja de siguranţă a sondajului realizat pe un eşantion de 1415 oameni este de 2,6%.
Marea majoritate a cetăţenilor moldoveni doreşte aderarea la UE, potrivit unui sondaj
Joi, 29 Noiembrie 2007 12:42
| Vot: |
0
|
| Foto (1) | |
Sursa: Realitatea TV
Pe aceeasi tema
- Voronin acuză România că pune în pericol statalitatea Republicii Moldova
Marti, 06 Noiembrie 2007 14:39 - BBC: Românii din Republica Moldova nu au ştiut de alegerile de duminică
Luni, 26 Noiembrie 2007 10:15 - Vladimir Voronin a acuzat România la Bruxelles de ''agresiune permanentă''
Vineri, 07 Decembrie 2007 01:36 - Colindul elevilor moldoveni, pentru a cere vacanţă după calendarul gregorian
Duminica, 23 Decembrie 2007 07:54
Comentariile cititorilor
4. Anonim
Vineri, 30 Noiembrie 2007 10:36
| Raspunde la comentariu
3. Anonim
Joi, 29 Noiembrie 2007 23:53
2. UN moldovean
Joi, 29 Noiembrie 2007 16:30


1. Anonim
Joi, 29 Noiembrie 2007 14:48
|
Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Un turist japonez locuieşte de trei luni pe un aeroport din Mexic
Astazi, ora 06:34Un japonez sosit cu viză de turist în Mexic refuză să părăsească aeroportul. Şi nu de ieri de azi, ci de aproape trei luni de zile. Turistul, ajuns un fel de vedetă locală, nu poate să explice de ce a ales această modalitate...
Obama a anunţat oficial că Robert Gibbs va fi secretarul de presă al Casei Albe
Sambata, 22 Noiembrie 2008 23:44Preşedintele ales Barack Obama a anunţat sâmbătă că un apropiat consilier al său, Robert Gibbs, va fi secretarul de presă al Casei Albe, iar Ellen Moran de la organizaţia de femei Emily's List va fi directorul de comunicare.
Poliţia peruviană a arestat o femeie despre care s-a presupus că ar vrea să îl atace pe Bush
Astazi, ora 02:26Incident în faţa hotelului la care este cazat George W. Bush, la Lima. Bănuind că vrea să pună în pericol viaţa preşedintelui american, poliţiştii peruvieni au arestat o femeie care avea asupra sa un cuţit.
Cele mai CITITE din Externe
- Sinuciderea unui adolescent, văzută live pe webcam de sute de internauţi - VEZI VIDEO (5152)
- Hillary Clinton va fi viitorul secretar de Stat (1153)
- Un turist japonez locuieşte de trei luni pe un aeroport din Mexic (579)
- ONU acuză China că recurge sistematic la tortură şi critică Iranul, Phenianul şi Myanmarul (460)
- Obama a anunţat oficial că Robert Gibbs va fi secretarul de presă al Casei Albe (386)
Cele mai VOTATE din Externe
- Hillary Clinton va fi viitorul secretar de Stat (3,32/5)
- Sinuciderea unui adolescent, văzută live pe webcam de sute de internauţi - VEZI VIDEO (1,44/5)
Cele mai COMENTATE din Externe
- Hillary Clinton va fi viitorul secretar de Stat (5)
- Sinuciderea unui adolescent, văzută live pe webcam de sute de internauţi - VEZI VIDEO (1)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Doi turişti sunt blocaţi în zona Hornul Văii, pe Valea Caraiman
Astazi, ora 14:57Doi turişti, un bărbat şi o femeie, au rămas blocaţi pe Valea Caraiman din Masivul Bucegi. Misiunea echipei de salvamontişti care a plecat după ei este aproape imposibilă: la cei aproape 2.000 de metri, sunt minus 16 grade,...
- Poliţiştii au identificat membrii grupării "CADASTRU" care vindea terenuri cu acte false
- 48% dintre români se declară împotrivă ca preşedintele ţării să fie şi şeful Guvernului
- Un şofer constănţean ia peste picior un poliţist în loc să-i prezinte actele - VEZI VIDEO
- Luni începe campania de vaccinare obligatorie pentru prevenirea cancerului de col uterin. Sunteţi de acord cu această măsură?
- Pleo, robotul super-inteligent s-a lansat oficial în România - VIDEO EXCLUSIV
- Teatrul Naţional Bucureşti vă aşteaptă la "Şapte dintr-o lovitură"
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Viorel Moldovan: "Sunt mulţumit de rezultat, şi pe final chiar puteam să câştigăm"
Astazi, ora 15:10Antrenorul lui FC Vaslui, Viorel Moldovan, a declarat sâmbătă că era sigur la pauză că echipa sa nu va pierde meciul cu Rapid, deşi era condusă cu 2-0, iar pe final se aştepta chiar să obţină toate cele trei puncte.
- Din august, România ar putea intra în cea mai mare criză alimentară de după 1990
- Franţa - Rezultate din etapa a 15-a din Ligue 1
- Handbal - România a câştigat cea de-a 42-a ediţie a Trofeului Carpaţi
- Poliţiştii au identificat membrii grupării "CADASTRU" care vindea terenuri cu acte false
- Oamenii de ştiinţă au descoperit un pinguin dispărut acum 500 de ani
- Liga Campionilor - Programul şi arbitrii partidelor de marţi
Trimite-ne mesaje
![]() |
MARTOR ELECTORAL |
![]() |
ŞMECHER DE ROMÂNIA |
![]() |
Cum vezi tu Realitatea? |
![]() |
Cum e viaţa ta? Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |
![]() |
Alege MAGNATUL |
Bucureşti 7 °C
| mai multe
| mai multe
| Romania | 23.11 | 24.11 |
| Timişoara | 7 °C | 6 °C |
| Arad | 6 °C | 3 °C |
| Bacău | 4 °C | 1 °C |
| Braşov | 0 °C | 8 °C |
| Cluj Napoca | 3 °C | 4 °C |
| Constanţa | 8 °C | 5 °C |
Urmăreşte indicii FOREX pe tmctv.ro
Paritate: 1 EUR = 1,2591 USD
| 1 EUR | 3,7938 RON |
| 1 USD | 3,013 RON |
| 1 GBP | 4,5132 RON |
| 1 CHF | 2,4678 RON |
| 100 HUF | 1,4248 RON |
| 100 JPY | 3,1684 RON |
| 1 BGN | 1,9397 RON |
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
Externe |
IT & Ştiinţă |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia











