Marea Britanie este dispusă să predea controlul tuturor provinciilor sudice ale Irakului autorităţilor de la Bagdad la începutul anului viitor. Anunţul a fost făcut de ministrul britanic de Externe, Margaret Beckett, cu ocazia unui discurs rostit în Camera Comunelor. O asemenea iniţiativă ar putea fi urmată de o reducere semnificativă a prezenţei militare britanice în Irak.

Londra a desfăşurat peste 7.200 de militari în sudul Irakului, majoritatea în Basra. Al doilea oraş irakian ca mărime, după Bagdad, Basra a devenit unul dintre cele mai periculoase locuri dim această ţară din cauza luptelor pentru dominaţie între facţiunile şiite, cărora le cad deseori victime militarii britanici. Cu toate acestea, oficialii Ministerului Apărării evită să stabilească un calendar pentru retragerea trupelor şi susţin că vor face asta în funcţie de situaţia din teren şi nivelul de pregătire al forţelor de securitate locală.

Ministerul de Externe doreşte, totuşi, ca transferul de autoritate să fie efectuat cât mai curând. Până în prezent, forţele britanice au predat controlul a două dintre cele patru provincii sudice către autorităţile de la Bagdad.