Naţionala României ar putea pune punct carierei de antrenor a lui Marco van Basten. Şi asta după anunţul-şoc făcut de selecţionerul Olandei: "Îmi voi încheia cariera de antrenor după Europenele din Austria şi Elveţia. Nu ştiu ce voi face, dar va fi altceva", a declarat van Basten.

Olanda va întâlni România în ultimul meci din grupă la Campionatul European, iar o eventuală ratare a calificării în sferturi ar echivala cu finalul carierei de antrenor a lui van Basten chiar după meciul cu tricolorii. Naţionala lui Piţurcă i-a provocat dureri de cap lui van Basten şi în preliminarii, când a terminat seria în faţa Olandei.