Marca îl prezintă pe Guardiola drept cerşetor român - VIDEO
În seria de desene animate cu subiect sportiv, cotidianul spaniol îl prezintă pe tehnicianul formaţiei FC Barcelona, Josep Guardiola, drept un cerşetor român, într-un dialog cu antrenorul echipei Real Madrid, Jose Mourinho.
Cotidianul Marca îl prezintă astăzi în Marcatoons, pe tehnicianul formaţiei FC Barcelona, Josep Guardiola, drept un cerşetor român, într-un dialog cu antrenorul echipei Real Madrid, Jose Mourinho.
Astfel, în clipul Marcatoons, Mourinho, aflat într-o maşină, se opreşte la un semafor unde se întâlneşte cu Guardiola, care, îmbrăcat ca un cerşetor, îi cere bani tehnicianului portughez. "Daţi un ban pentru un club de fotbal", îi spune Guardiola lui Mourinho, dar portughezul îl recunoaşte pe tehnicianul FC Barcelona. "Eu nu sunt Pep, sunt un amărât de român... E trist să cerşesc, dar mai trist e să fur! Sunt absolut disperat", spune personajul lui Guardiola, care renunţă să se mai dea drept român sărac şi admite că este nevoit să cerşească, deoarece este disperat pentru că nu mai dispune de fonduri pentru a face achiziţii la FC Barcelona.
Când Mourinho îi aminteşte că a dat 40 de milioane de euro pentru a-l aduce pe David Villa la Barca, Guardiola spune că a făcut acest transfer cerând un credit, apoi îl întreabă pe portughez dacă nu are ceva mărunţiş să-i dea sau suma de 60 de milioane de euro pentru a-l achiziţiona pe Cesc Fabregas, de la Arsenal. "Eu sunt un artist al fotbalului, eu nu pot vorbi despre bani", este răspunsul lui Mourinho, care nu se lasă impresionat de problemele rivalului său de la Barcelona.
Conversaţia se termină cu antrenorul portughez oferindu-i sfaturi tehnice lui Pep Guardiola, care au o singură concluzie: Barcelona nu are nevoie de Fabregas. Mourinho pleacă apoi în trombă, lăsând un nor de praf în spate.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3477 RON 





Europa, sub pod portocaliu şi roşu:...
Ungurii se încălzesc cu bani: Banca Centrală...
Accident spectaculos în Chile: un tren a...
Trupa punk de fete care îl critică pe Putin
AUSTRALIA bebelus cazut la metrou
Freezing rain sau ploaia îngheţată a produs...







Feedback

