Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Maradona vrea să fie selecţionerul naţionalei Argentinei

Fotbal internaţional

Foto: www.20minutes.fr
Foto: www.20minutes.fr
Fosta glorie a fotbalului argentinian, Diego Armano Maradona, a declarat în cadrul unui interviu că îşi doreşte să devină selecţionerul primei reprezentave de fotbal, potrivit ediţiei online a cotidianului spaniol Marca.

Maradona a spus că a venit momentul să devină selecţionerul naţionalei Argentinei, dar are unele conflicte cu preşedintele Federaţiei Argentiniene de Fotbal, Julio Grondona. "Îmi doresc foarte mult să antrenez. Am fost aproape de naţională şi după finalul Campionatului Mondial din Germania, dar nu mi s-a ivit ocazia. Ştiu că acum este cel mai bun moment şi nu vreau să-l ratez", a declarat fostul căpitan al primei reprezentative sud-americane.

El a precizat că nu are nicio problemă cu selecţionerul echipei, Alfio "Coco" Basile. "Eu nu mă comport aşa. Vreau să fie linişte la echipă şi Coco să poată lucra foarte bine", a precizat Maradona, care a adăugat că după eliminarea Argentinei de la ultimul CM şi după demisia lui Jose Pekerman, funcţia de antrenor i-a fost oferită lui, dar că nimeni de la federaţie nu l-a mai contactat.

"Am o durere în suflet după tot ce am făcut", a explicat Maradona, care a spus că se simte foarte bine pentru că nu mai are probleme legate de consumul de droguri. El a mai lăudat naţionala Braziliei de fotbal, care a câştigat ultima ediţie din Copa America, după ce a învins Argentina în finală. "Fotbaliştii brazilieni trebuie să joace pentru glorie, nu pentru bani", a declarat Maradona, care l-a lăudat şi pe jucătorul lui FC Barcelona, Lionel Messi, despre care a spus că poate să fie liderul naţionalei Argentinei pentru următorul deceniu.
print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
Get Adobe Flash player
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro