Maradona: Grondona m-a minţit, iar Bilardo m-a trădat
Tehnicianul Diego Maradona, căruia Federaţia argentiniană a decis să nu îi prelungească acordul de selecţioner, l-a acuzat, miercuri, pe preşedintele forului, Julio Grondona, ca l-a minţit şi pe managerul Carlos Bilardo că l-a trădat.
"Grondona m-a minţit, Bilardo m-a trădat. Grondona a spus, după eliminarea de la Cupa Mondială, în faţa martorilor şi a jucătorilor că este foarte mulţumit de munca efectuată şi că vrea să rămân. La revenirea în Argentina, lucrurile au luat o turnură bizară, iar luni m-am întâlnit cu Grondona. După cinci minute, mi-a spus că el ar vrea ca eu să rămân, dar că şapte persoane din staful meu tehnic nu trebuie să continue. Când îmi spune aşa ceva vrea să spună că nu vrea să rămân. Ştie că este imposibil să ramân fără colaboratorii mei. Bilardo a lucrat din umbră pentru a mă da afară", a spus Maradona.
Federaţia Argentiniană de Fotbal a decis, marţi, să nu-i prelungească contractul selecţionerului Diego Armando Maradona, la trei săptămâni după eliminarea de la Cupa Mondială din Africa de Sud.
Maradona, care ocupa funcţia de selecţioner din octombrie 2008, va fi înlocuit provizoriu cu antrenorul echipei U20 a Argentinei, Sergio Batista. Acesta va conduce prima reprezentativă în partida amicală cu Irlanda, care va avea loc la 11 august, la Dublin.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3533 RON 






Gheorghe Hagi si-a sarbatorit ziua in direct la...
Gheorghe Hagi, de ziua lui la Realitatea TV
Alpinistul Coco Galescu
Simona Amânar
Victoria Blohina l-a atacat pe Piţurcă la...
Coş uluitor marcat de LeBron James









Feedback

