Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

MApN foloseşte avioane de transport care ies din uz în 2010

Încă din noiembrie 2008 trebuia începută înlocuirea vechii flote de avioane de producţie sovietică Antonov cu aparate Spartan, acestea nu au fost furnizate Forţelor Aeriene nici până în prezent, susţine Newsin.

Aeronovele Antonov din dotarea MApN ar trebui să iasă la pensie
Aeronovele Antonov din dotarea MApN ar trebui să iasă la pensie

Ministerul Apărării foloseşte în continuare vechile avioane de transport Antonov, care trebuie să iasă din uz în acest an, şi nu a plătit încă nicio rată pentru cele şapte aeronave de transport mediu-curier Spartan, întârzierile în recepţia aparatelor fiind de peste doi ani.

"Până în prezent nu a fost livrat niciun avion/produs (...) şi nu s-au efectuat plăţi pentru avioane, produse şi servicii în cadrul acestui contract", se arată într-un răspuns al  Ministerul Apărării Naţionale, remis la solicitarea NewsIn.

Astfel, deşi încă din noiembrie 2008 trebuia începută înlocuirea vechii flote de avioane de producţie sovietică Antonov cu aparate Spartan, acestea nu au fost furnizate Forţelor Aeriene nici până în prezent. Motivele invocate de MApN, de-a lungul timpului, pentru întârzierile succesive în recepţia avioanelor, au fost legate fie de lipsa banilor, fie de situaţii de forţă majoră apărute la producătorul aparatelor, respectiv firma Alenia Aeronautica din Italia.

Potrivit MApN, primele plăţi ar urma să se facă abia anul acesta, ministerul urmând să achite aproximativ 15% din contractul de peste 219 milioane de euro. "În anul 2010, sunt prevăzute plăţi din acreditivul documentar irevocabil deschis, respectiv 33.895.061 Euro, precum şi taxele aferente importului produselor şi serviciilor", informează MApN. În schimbul celor aproximativ 34 de milioane de euro, Ministerul Apărării estimează că va primi două-trei avioane Spartan, deşi costul unui singur produs cu tot cu suportul logistic este de peste 30 de milioane de euro, conform contractului. "În anul 2010 se preconizează livrarea a două-trei avioane C27J Spartan, precum şi suportul logistic iniţial aferent operării acestora", precizează MApN.

Respectarea graficelor de livrare depinde şi de parcurgerea modulelor de instrucţie de către piloţi, iar în lipsa unui personal specializat nu se poate face recepţia aparatelor. Deocamdată, MApN a reuşit să încheie doar primul curs de pregătire a piloţilor care urmează să zboare pe Spartan, costurile instruirii fiind suportate integral de producător. "Până în prezent a fost prestat numai serviciul "Aircrew course" de instruire a piloţilor şi specialiştilor din cadrul Statului Major al Forţelor Aeriene (...) Prima etapă de pregătire a piloţilor a început la data de 7 septembrie 2009 şi a durat 8 săptămâni", precizează Ministerul Apărării, la solicitarea NewsIn.

Contract de peste 219 milioane de euro


MApN a selectat avionul C-27J al Alenia în decembrie 2006, în urma unei licitaţii organizate pentru avioanele de transport. La licitaţie s-a înscris şi firma EADS cu avionul CASA C-295. Compania spaniolă EADS a contestat rezultatul licitaţiei, iar Comisia Naţională de Soluţionare a Contestaţiilor a decis, ulterior, anularea licitaţiei pentru că au fost încălcate principiile de nediscriminare şi tratament egal. Decizia CNSC a fost atacată de Alenia Aeronautica la Curtea de Apel Bucureşti, care a dat câştig de cauză firmei italiene. Astfel, Armata Română va primi şapte avioane de transport  mediu-curier C 27 J Spartan, pentru care trebuie să plătească aproximativ 220 milioane de euro.

Primul termen de livrare propus de partea italiană a fost sfârşitul anului 2007. Ulterior, s-a stabilit de comun acord ca primul Spartan să fie oferit Forţelor Aeriene Române la sfârşitul anului 2008. MApN şi-a asumat răspunderea pentru nerespectarea acestui termen, motivând că s-a confruntat cu o serie de  "constrângeri bugetare în anul 2008", potrivit unui răspuns al instituţiei.  În consecinţă, graficele de livrare au fost mutate pentru luna iulie 2009, însă nici acest termen nu a fost respectat, întrucât partea italiană nu primise licenţa de export, act ce a fost obţinut abia la sfârşitul lunii august. Într-un interviu acordat NewsIn, în septembrie 2009, fostul şef al Departamentului pentru Armamente, Ioan Lascu, estima că o dată obţinută licenţa de export, primul avion Spartan trebuia să ajungă în România în luna noiembrie anul trecut. "Primul avion ar trebui să ajungă cel mai târziu în ţară în noiembrie. A fost o situaţie de forţă majoră corect invocată de parteneri şi ea a fost rezolvată. Aici mă refer la licenţa de export care a venit mai târziu decât ne aşteptam. Furnizorul a invocat şi aprobat, în conformitate cu termenii contractuali, această situaţie de forţă majoră. În situaţiile de forţă majoră nu se aplică sancţiuni. Licenţa de export a fost obţinută pe 28 august 2009. Furnizorul a comunicat astfel încetarea situaţiei de forţă majoră. În prezent se desfăşoară negocieri cu firma italiană pentru reeşalonarea livrărilor, astfel încât primul avion să poată fi livrat în perioada octombrie-noiembrie 2009", a spus Lascu.

Spartanul ar fi trebuit să înlocuiască vechile Antonovuri

Planurile iniţiale ale MApN prevedeau ca noile aeronave de transport Spartan să înlocuiască avioanele de producţie sovietică AN24, AN26 şi AN 30 din dotarea Armatei române, urmând să fie folosite împreună cu avioanele C 130 Hercules. Fostul şef al Forţelor Aeriene, Constantin Croitoru, a declarat, într-un interviu pentru NewsIn, din 2008, că avioanele Spartan ar trebui să ajungă cât mai repede în România, deoarece aparatele de producţie sovietică îşi vor termina resursa de zbor începând cu 2010. "Aceste avioane sunt binevenite, pentru că avioanele de transport pe care le avem noi în prezent - Antonovurile - sunt pe ciclul final de viaţă şi după 2010-2011 rămânem şi fără acestea", a spus Croitoru, într-un interviu acordat NewsIn.

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
Get Adobe Flash player
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro