"S-a trecut la executarea hotărârii judecătoreşti irevocabile referitoare la identificarea locurilor de veci ale soţilor Ceauşescu, cererea fiind formulată de către Valentin Ceauşescu şi Mircea Oprean, soţul Zoiei Ceauşescu. Ministerul Apărării Naţionale a prezentat o adresă şi rapoarte ale unor ofiţeri din cadrul MAp care au participat la înhumare, prin care se atestă că cei doi au fost înmormântaţi în cimitirul Ghencea civil, în locurile marcate în teren prin cruci. (...) Cele două declaraţii aparţin lui Mugurel Florescu şi lui Trifan Matenciuc", a spus Haralambie Voicilaş, care este avocatul lui Valentin Ceauşescu în acest dosar.

Declaraţiile apărătorului lui Valentin Ceauşescu vin după ce Ministerul Apărării informase, vineri, că "a solicitat înscrisuri, sub semnătură privată, unor participanţi la înhumarea soţilor Ceauşescu". Soluţia a fost găsită, în urma unei întâlniri care a avut loc, în luna septembrie, între reprezentanţii Direcţiei legislative şi asistenţă juridică din MAp şi reclamant, respectiv Valentin Ceauşescu şi Mircea Oprean. În urma acestei întrevederi, s-a stabilit că, pentru punerea în executare a hotărârii judecătoreşti definitive, este suficient un înscris care să probeze faptul că soţii Ceuşescu au fost înhumaţi în Cimitirul Ghencea civil.

Avocatul Voicilaş a precizat că documentele prezentate de MAp sunt "agreate" ca dovezi şi de către Administraţia Cimitirelor şi Crematoriilor Umane, ceea ce înseamnă că există toate formalităţile legale pentru ca Valentin Ceauşescu şi Mircea Oprean să solicite concesionarea celor două morminte şi, implicit,deshumarea foştilor dictatori.

Oficialii din MAp nu au dorit, însă, să dezvăluie câţi dintre participanţii la înmormântarea soţilor Ceauşescu au fost contactaţi şi nici care este numele lor. Totuşi, Mugurel Florescu - care activează, în prezent, în cadrul Serviciului de Telecomunicaţii Speciale (STS) - a confirmat că este unul dintre semnatarii celor două declaraţii olografe. escu.

Mugurel Florescu era, în momentul înhumării soţilor Ceauşescu, consilier pentru probleme de justiţie la Cabinetul vicepremierului Gelu Voican Voiculescu, în cadrul Guvernului provizoriu al României.

Trifan Matenciuc avea, la Revoluţie, gradul de locotenent-colonel, ulterior, el fiind avansat colonel. În prezent, Matenciuc este trecut în rezervă.

Gelu Voican: Există o şansă la o mie ca soţii Ceauşescu să fi fost mutaţi din cimitirul Ghencea

Există o şansă la o mie ca soţii Ceauşescu să fi fost dezgropaţi din Cimitirul Ghencea şi duşi în altă parte, a declarat, pentru NewsIn, Gelu Voican Voiculescu, cel care s-a ocupat de înhumarea dictatorilor în decembrie 1989.

"99 la sută, eu spun că sunt acolo. Mai există, însă, o şansă la o mie, ca după nouăsprezece ani să nu mai fie găsiţi acolo şi mutaţi în altă parte”, a spus Voican Voiculescu. 

Gelu Voican Voiculescu, unul dintre cei care s-au ocupat de înhumarea soţilor Ceauşescu,  a precizat că, în afara sa, la înmormântare, au mai fost prezenţi Cerasela Bojac Demetrescu, generalul Mugurel Florescu, locotenent colonel Trifan Matenciuc şi colonelul Ion Baicu, cel care a şi filmat înhumarea. Totuşi, generalul Florescu şi-a amintit că, pe lângă cei menţionaţi de Voican Voiculescu, la înmormântare a mai participat şi generalul Bogdan, care avea, la acea vreme, atribuţii în segmentul administrativ al Armatei. Astfel, deşi patru dintre cei şase participanţi la înmormântare erau, la acea dată, cadre militare active ale Armatei, la reclamanţi nu au ajuns decât declaraţiile semnate de Mugurel Florescu şi Trifan Matenciuc.