Parlamentarii au decis: nu mai este nevoie de acordul unanim al proprietarilor din bloc pentru construirea unei mansarde pe clădire, informează evz.ro.
Potrivit documentului aprobat de Parlament şi trimis deja spre promulgare la preşedintele Traian Băsescu, "încetarea destinaţiei de folosinţă comună pentru părţile comune din clădirile cu mai multe etaje sau apartamente se poate hotărî motivat cu o majoritate de două treimi din numărul coproprietarilor".
Totuşi, dacă nu îşi vor da acordul, aceştia vor beneficia de "o despăgubire justă stabilită pe cale convenţională ori, în caz de neînţelegere, pe cale judecătorească", se precizează în Legea votată de 252 de parlamentari.
În timp ce parlamentarii susţin că este necesară o asemenea lege pentru a face faţă "realităţii economice şi necesităţii de extindere a imobilelor cu mai multe etaje", preşedintele Federaţiei Asociaţiilor de Proprietari din România, Radu Opaina, spune că noua reglementare va crea un dezastru social, iar dreptul la proprietate nu va mai fi respectat.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M