Doar angajatorii din comerţ şi agricultură vor căuta personal în trimestrul doi din 2010, în timp ce perspectivele cele mai sumbre de angajare sunt în construcţii, transporturi şi energie.
“Rezultatele studiului evidenţiază o stagnare a scăderii şi chiar o uşoară îmbunătăţire în ceea ce priveşte perspectivele de angajare pentru trimestrul doi. Un alt semn de stabilizare este dat de faptul că 64% dintre angajatori au semnalat că vor menţine constant numărul actual de angajaţi, cu 6 procente mai mult faţă de trimestrul anterior. Această evoluţie este un semn pozitiv în ceea ce priveşte tendinţele de redresare şi de creştere aşteptate pe piaţa forţei de muncă până la sfârşitul anului, în concluzie încurajator atât pentru angajatori, cât şi pentru solicitanţii de locuri de muncă”, spune Camelia Stănculescu, General Manager al Manpower România.
În ceea ce priveşte intenţiile de angajare pe zone, doar două regiuni dintre cele opt analizate anticipează creşteri modeste ale activităţii de angajare în decursul trimestrului doi din 2010. Astfel, angajatorii din Sud-Est şi Centru sunt singurii care au planuri de angajare. Cele mai scăzute valori privind perspectiva de angajare sunt raportate de angajatorii din Nord-Vest şi de cei din Sud-Vest. Şanse slabe de angajare au şi cei care îşi caută un loc de muncă în regiunea de Vest a ţării.
Angajatorii din 27 de ţări, dintr-un număr total de 36, se aşteaptă la o creştere a volumului angajărilor în perioada care urmează. Cele mai multe şanse de angajare la nivel global au fost raportate de companiile din India, Brazilia, Taiwan, Costa Rica, Peru şi Australia. În schimb, cele mai slabe planuri privind activitatea de angajare sunt în Italia, Spania şi Irlanda.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M