Peste 10.000 de persoane au manifestat paşnic vineri în centrul oraşului Podgoriţa, la apelul partidelor muntenegrene din opoziţia prosârbă, pentru a protesta faţă de independenţa Kosovo, transmite AFP.

Manifestanţii au cerut Guvernului muntenegrean să nu recunoască independenţa Kosovo şi au acuzat Statele Unite şi Uniunea Europeană că "încalcă dreptul internaţional".

"Sârbii din Muntenegru vor face totul pentru ca provincia Kosovo" să revină sub suveranitatea Serbiei, a declarat Andrija Mandici, şeful unui partid de opoziţie prosârb. El a cerut puterii "să nu îndrăznească să recunoască statul Kosovo, căci patrioţii sârbi nu i-ar ierta-o".

Mulţi manifestanţi aveau drapele sârbe, dar şi ale Rusiei, Greciei şi Spaniei. Ei aveau de asemenea portrete ale fostului preşedinte iugoslav Slobodan Miloşevici şi ale preşedintelui rus Vladimir Putin. Alţii aveau pancarte cu mesajul "Kosovo este inima Serbiei" şi "Kosovo este Serbia".

După manifestaţie, participanţii au mers la biserica Învierii de la Podgoriţa pentru a asista la o slujbă pentru Kosovo.

Importante efective de scutieri fuseseră desfăşurate la Porgoriţa, în special în jurul clădirilor care adăpostesc instituţiile statului şi în faţa ambasadelor.

Un elicopter al Ministerului de Interne a survolat capitala în timpul manifestaţiei, după ce joi la Belgrad o persoană a murit şi 130 au fost rănite în incidente.

Muntenegrul şi-a proclamat independenţa de Serbia în iunie 2006.