Protest simbolic în Piaţa Universităţii din Capitală. Bucureştenii au fost chemaţi luni să dărâme un zid al indiferenţei, pe care au fost scrise iniţiale ale femeilor ucise de soţi.

De la începutul anului, peste 6.700 de români au fost victime ale violenţei domestice, iar o sută au murit. În 3 din 4 cazuri, victimele au fost femei. Pe hârtie, situaţia nu pare foarte gravă în comparaţie cu alte ţări europene.

Reprezentanţii Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Familiei spun însă că în România violenţa casnică este foarte rar reclamată şi, de regulă, în cazuri foarte grave.

În ultimii trei ani, 500 de români au murit din cauza violenţei domestice. Numai în Bucureşti, 30 de femei au fost ucise de soţii, taţii sau fiii lor. În ţara noastră există aproape 50 de adăposturi, cu o capacitate totală de 400 de locuri, pentru adulţii agresaţi de membri ai familiei.

La nivel european, 15 la sută dintre femei sunt supuse violenţei domestice.