În Pakistan, marşurile de protest faţă de publicarea caricaturilor ofensatoare la adresa profetului Mahomed au continuat. Pentru controlul situaţiei, autorităţile au mobilizat în marile oraşe importante dispozitive ale forţelor de securitate.
În estul ţării, poliţia a arestat peste 125 de protestatari care incitau la incendierea unor clădiri şi vehicule şi la molestarea cetăţenilor străini.
În oraşul Lahore, forţele de ordine au înconjurat domiciliul lui Hafiz Mohammed Saeed, liderul organizaţiei islamiste Jamaat al Dawat, pentru a-l împiedica pe acesta să se adreseze mulţimii dezlănţuite.
La Karachi, forţele de ordine au folosit gaze lacrimogene şi bastoane pentru a-i împrăştia pe cei peste 2000 de manifestanţi, iar 30 de reclacitranţi au fost arestaţi.
De la începutul acestei săptămâni, manifestaţiile violente din Pakistan s-au soldat cu 5 morţi.
În acelaşi timp, un lider religios a oferit un premiu de 25 de mii de dolari celui care îl va ucide pe caricaturistul danez care a publicat pentru prima dată desenele incriminate. O asociaţie a bijutierilor pakistanezi a crescut preţul la un milion de dolari.
În faţa acestui val de violenţe, Danemarca şi-a închis ambasada de la Islamabad.
Şi în Hong Kong, unde trăiesc în jur de 70 de mii de musulmani, câteva mii dintre aceştia au mărşăluit în semn de protest faţă de publicarea caricaturilor cu profetul Mahomed.
Mulţimea a manifestat paşnic între o moschee din centrul metropolei chineze şi sediul Înaltului Comisariat ONU pentru refugiaţi.
Organizatorii au declarat că la protestul din Hong Kong au participat peste trei mii de oameni, dar poliţiştii au declarat că a fost vorba despre două mii. Mulţimea a depus o petiţie la sediul Naţiunilor Unite, după care s-a retras, fără nici un fel de incidente.
MÂNIA MUSULMANILOR
Proteste în Pakistan şi Hong Kong, pe tema caricaturilor
LIBERTATEA.RO
Acelaşi subiect pe REALITATEA.NET
Alte articole din EXTERN







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M