Potrivit reprezentanţilor instanţei, pe numele lui Dinel Nuţu a fost emis un mandat european de arestare.
De asemenea, Biroul de executări penale al Judecătoriei Sectorului 4 a formulat, conform Codului de procedură penală, o contestaţie la executare pentru completarea mandatului de executare a pedepsei emis iniţial în acest caz, completat cu numele "Staicu Dinel". Termenul pentru soluţionarea cererii a fost fixat pentru data de 12 aprilie.
Dinel Staicu şi-a schimbat cartea de identitate de două ori în ultimele două luni, în februarie şi în aprilie, iar ultima dată şi numele, astfel că acum îl cheamă Nuţu Dinel, iar mandatul de executare a pedepsei ar trebui rectificat, au declarat, miercuri, pentru NewsIn, surse judiciare.
Reamintim că omul de afaceri craiovean Dinel Staicu a fost condamnat definitiv, luni, de Curtea de Apel Bucureşti la şapte ani de închisoare cu executare, în dosarul privind falimentarea Băncii Internaţionale a Religiilor. După pronunţarea sentinţei, poliţiştii l-au căutat pe Dinel Staicu la domiciliu, unde nu a fost găsit, el fiind dat, marţi, în urmărire naţională.
Dinel Staicu şi-a schimbat numele în Dinel Nuţu, el făcând o solicitare pe cale administrativă de schimbare a numelui, care a fost aprobată de Consiliul Local şi publicată în Monitorul Oficial. Noul nume al lui Dinel Staicu a devenit legal de la 1 aprilie, când omul de afaceri şi-a ridicat noua carte de identitate, însă autorităţile au fost informate de această schimbare miercuri, 6 aprilie, solicitând informaţii de la Centrul Naţional de Administrare a Bazelor de Date.
Reprezentanţi ai Poliţiei Capitalei au precizat că autorităţile au emis, în 5 aprilie, mandatul de urmărire pe numele "Dinel Staicu", pentru că nici instanţa, nici Poliţia nu fuseseră informate că procedura schimbării de nume a fost dusă la bun sfârşit înainte de emiterea mandatului de executare a pedepsei cu închisoarea.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M