Foto: www.manutd.com
Antrenorul lui Manchester United, Sir Alex Ferguson, se teme că şansele echipei de a-şi păstra titlul de campionaă au scăzut dramatic, după ce a strâns doar două puncte în primele trei etape din Premier League, informează BBC.

"Ne-am făcut sezonul foarte greu, fără îndoială. Trebuie să învingem neaparat. Duminică jucăm cu Tottenham, iar acesta a devenit un meci foarte important pentru noi", a declarat Sir Alex Ferguson, care a fost mulţumit de jocul prestat de echipa sa în înfrângerea din meciul împotriva lui Manchester City, scor 0-1. "Am avut o mulţime de şanse şi am jucat foarte bine. Din păcate, am ratat foarte mult", a spus managerul scoţian.

Manchester United nu a mai avut un start de sezon atât de prost din 1992, când totuşi echipa de pe Old Trafford a reuşit să câştige campionatul.