O parte dintre managerii de spital vor să acţioneze în instanţă Casa Naţională de Asigurări de Sănătate. Medicii sunt nemulţumiţi de fondurile alocate instituţiilor medicale pe care le conduc.

De partea cealaltă, reprezentanţii CNAS spun că banii au fost alocaţi spitalelor, în funcţie de activitatea pe care au avut-o în anii precedenţi.

"Suntem nedreptăţiţi, noi spitalele universitare, faţă de spitalele comunale sau orăşeneşti care au o finanţarea absolut incredibil mai mare decât a noastră. Intenţionăm să acţionăm în instanţă CNAS", a declarat Monica Pop, managerul Spitalului de Urgenţe Oftalmologice.

Spitalul de Urgenţe Oftalmologice a primit anul acesta cel mai mic tarif mediu pe pacient, respectiv 841 de lei, în vreme ce Spitalul Municipal Oneşti din judeţul Bacău a primit peste o mie de lei pe pacient.