“Cum îi Stolojan aista n-ar fi rău, după impresia mea, după cum îl văd că vorbeşte. Dar să îl pui pe Iliescu aista care îi aşe de bătrân ca mine... Nu te supăra, da io mintea pe care am avut-o acuma n-o mai am, da’ nici el n-o mai are, că şi el îi prost, că-i bătrân”, spune Ana Boc. în privinţa preşedintelui PSD, mama preşedintelui PD-L a declarat că “bietul Geoană, săracul, îi copilăros, el se pierde într-un moment”, iar despre Călin Popescu Tăriceanu crede că “e omul dracului”. “Tăriceanu îi obraznic, făţarnic. Face rele şi spune c-o făcut bune. Te taie pe faţă. Vezi că ţi-i faţa curată, el vine şi te ciopleşte”, povesteşte Ana Boc.
În privinţa alianţelor, mama lui Emil Boc crede că PD-L ar trebui să negocieze în primul rând cu PNL, dar ar putea să o facă şi cu PSD. “Nu ştiu cu care s-ar putea înţelege, ca să asculte. PNL nu-i rău, dar cu Tăriceanu aista, care să văzu om mare când ajunse acolo şi întoarse spatele şi făcu ce vru el... PNL ar fi mai aproape, dar Tăriceanu să nu mai fie la conducere, că el minţeşte. El îi ţine şi spune în gura mare că nu îi ţine. Şi vedeai cu ochii că îi ţine. Cum ai spune că aci nu-i murdară rochia, dar o vezi că îi murdară. Păi, cum să nu te ambiţioneze, chiar pe omul prost, care nu are carte, care nu judecă, dar pe omul care judecă!? Aiştia de la PSD sunt câţiva baroni. Nici PSD n-ar fi rău, dacă ar fi ăia care sunt corecţi, dar sunt care nu-s corecţi”, spune Ana Boc. Citeşte mai mult
Mama lui Emil Boc face şi desface alianţe de guvernare
PUBLICAT
Luni, 15 Decembrie 2008 13:38
ACTUALIZAT
Luni, 15 Decembrie 2008 13:41
SURSA
ziuadecj.ro
Părinţii preşedintelui PD-L, Emil Boc, care îşi trăiesc bătrâneţile în satul Răchiţele, comuna Mărgău, departe de viaţa tumultoasă de la Cluj-Napoca şi Bucureşti, au acceptat să vorbească despre politică, în data de 3 decembrie.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M