Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Maior, Săftoiu, Timofte şi Atanasiu, audiaţi în Parlament

Actualul şef al Serviciului Român de Informaţii, George Maior, fostul director al acestei instituţii Radu Timofte, Claudiu Săftoiu, şeful SIE şi Teodor Atanasiu, fostul ministru al Apărării au fost audiaţi, marţi, de Comisia parlamentară care ancheteză faptele preşedintelui Traian Băsescu.

Senatorii şi deputaţii au vrut să afle dacă au fost sau nu interceptate telefoanele miniştrilor şi dacă şeful statului a intervenit sau nu în activitatea serviciului.

Radu Timofte, fostul şef SRI, a declarat că i-a informat pe senatori şi pe deputaţi despre activitatea Serviciului Român de Informaţii în perioada 2005 - 2006, pe vreme când se afla la conducerea acestei instituţii. El a precizat că nu are ce să-i reproşeze preşedintelui Traian Băsescu.

Fostul şef al SRI a afirmat că fostul ministru PC Codruţ Şereş nu a fost urmărit de SRI, iar preşedintele şi premierul au primit aceleaşi informări.

Directorul SRI, George Maior, a declarat că membrii acesteia au fost interesaţi de subiecte precum presupusele interceptări ale miniştrilor sau de informările pe chestiuni energetice.

George Maior a spus că i-a informat pe parlamentari că miniştrii nu au fost interceptaţi, aceaşi informaţie fiind valabilă şi pentru miniştrii Codruţ Şereş şi Zolt Nagy. Alte subiecte de discuţie au vizat activitatea serviciului pe problema energetică, modul în care a răspuns SRI în această chestiune pe relaţia cu preşedintele şi primul-ministru, a mai informat directorul SRI. Maior a afimat că SRI a realizat în mod echidistant informări, acestea fiind trimis în număr mai mare spre Guvern.

Claudiu Săftoiu nu a dorit să facă nicio declaraţie de presă.
print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
Get Adobe Flash player
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro