Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Maior: Rezultatele investigaţiei demonstrează că nu au existat tentative de poliţie politică în SRI

FOTO Arhiva NewsIn
FOTO Arhiva NewsIn
Directorul SRI, George Maior, a preluat atribuţiile prim-adjunctului său, Florian Coldea. Aceasta a fost prima măsură luată ca urmare a anchetei interne, care a vizat modul în care notiţele de birou ale lui Coldea au ajuns la un partid politic, care le-a dat publicităţii.

Verificările au mai vizat acuzaţiile de poliţie politică lansate la adresa SRI, precum şi pe cele legate de aflarea unor date privind falimentul unor societăţi.

"Cred că suntem cu toţii de acord să facem clarificările necesare şi să luăm măsurile ce se impun pentru a evita astfel de situaţii pe viitor", a declarat George Maior la conferinţa de presă în care a prezentat concluziile SRI.

"Nu a existat nicio solicitare de verificare a anumitor persoane cu scopul acuzării de poliţie politică din partea unei persoane sau instituţii şi nu s-a făcut nicio informare în mod oficial, nici măcar preşedintelui", a afirmat Maior, respingând astfel acuzaţiile de tentativă de poliţie politică.

"Demersurile lui Coldea prin care verifica trecutul judecătorilor CCR a fost justificat şi deci nu poate fi vorba de o încercare de şantaj. El a acţionat normal în condiţiile în care existau acuzaţii şi suspiciuni în presă", a mai adăugat Maior.

"Am decis trecerea în coordonarea directorului SRI responsabilităţile lui Florin Coldea. Practic voi prelua personal atribuţiile sale", a precizat George Maior. "Acest demers a fost instiuit pentru că a existat un incident grav de securitate, iar până la elucidarea acestuia SRI-ul doreşte înlăturarea oricăror suspiciuni". Maior a mai menţionat că nicio persoană din cadrul SRI nu a participat la o întâlnire cu Vasile Blaga şi Monica Macovei la Palatul Cotroceni.

"Voi susţine noul proiect de transformare a SRI, demarat în octombrie 2006, acesta urmând să fie dat spre aprobare la CSAT", a mai adăugat Maior.

Conducerea SRI a verificat şi dacă secţia judeţeană Dâmboviţa a încălcat legea când a cerut tribunalului din localitate date publice despre falimentul unor firme, în perioada 2002-2007. Maior a subliniat faptul că solicitarea era perfect legală, dar că SRI Dâmboviţa trebuie să explice de ce n-a cerut aprobarea centralei de la Bucureşti.

PSD a acuzat Serviciul Român de Informaţii că, la solicitarea lui Traian Băsescu, ar fi căutat informaţii compromiţătoare despre judecătorii Curţii Constituţionale şi ar fi verificat la tribunal dosare de faliment.
print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
Get Adobe Flash player
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro