Ancheta în cazul morţii Giovannei Regianno ia o nouă întorsătură. Presupusul asasin al italiencei în vârstă de 47 de ani, Nicolae Romulus Mailat a decis să rupă tăcerea şi i-a spus avocatului că a avut un complice.

Rezultatul anchetei în cazul românului Nicolae Romulus Mailat ar putea fi altul decât cel aşteptat de mulţi, susţine avocatul românului, citat de agenţia de ştiri ASG Media din Italia. Complicele s-ar numi, potrivit lui Mailat, Gheorghe Neamţu, şi este fiul femeii care l-a denunţat pe Mailat. Bărbatul apare de altfel şi în imaginile suprinse de camerele de supraveghere de la gara Tor di Quinto.

Mai mult, avocatul lui Mailat spune că circumstanţele în care Giovanna Reggiani şi-a pierdut viaţa în zona taberei Tor di Quito sunt încă investigate de poliţia italiană, iar ancheta scoate la iveală informaţii noi.

Tot el a lăsat să se înţeleagă că acuzarea are o misiune dificilă, mai ales că singurul martor al cazului nu are suficientă credibilitate. Potrivit avocatului, Emilia, femeia care spune că l-a văzut pe Mailat în timp ce căra în spate trupul Giovannei Reggiani, a fost tratată în România pentru o serie de afecţiuni psihice.

Nicolae Mailat, care pănă acum afirma că a acţionat singur, susţine în continuare că nu a făcut nimic altceva decât să fure poşeta Giovannei Reggiani.