Casa Albă a confirmat existenţa unui plan privind reducerea efectivelor americane desfăşurate în Irak. Preşedintele George W. Bush a confirmat că a avut discuţii pe această temă cu comandantul forţelor Statelor Unite din această ţară, generalul George Casey. Liderul de la Casa Albă a precizat, însă, că o decizie va fi luată numai pe baza condiţiilor din teren.

Potrivit prestigiosului cotidian New York Times, generalul Casey intenţionează să retragă primele unităţi din Irak la începutul lunii septembrie. Numărul brigăzilor combatante ale armatei terestre americane va fi redus, treptat, până, la sfârşitul anului 2007, de la 14 la 5 sau 6.

În prezent, în Irak staţionează aproximativ 130.000 de soldaţi americani. Bush a subliniat, însă, că o retragere prematură a trupelor americane înainte ca acestea să îşi atingă obiectivele vizate ar echivala cu o trădare a poporului irakian. Totodată, liderul de la Casa Albă a cerut pe un ton ferm Coreei de Nord să renunţe la testul cu rachetă balistică cu rază lungă de acţiune.

Statele Unite şi Japonia au avertizat regimul comunist de la Phenian că vor riposta dur dacă lansarea rachetei va avea loc.