Foto: NewsIN

Astfel, la Partidul Conservator au mai trecut: Stelian Găvruş, vicepreşedinte al Filialei Judeţene PRM Tulcea, Alin Aivănoaie, Adrian Ciubotaru, Traian Pricop şi Viorel Alban de la filiala PRM Iaşi, Horaţiu Şer, vicepreşedinte PRM la nivel naţional şi Sergiu Aştelean de la PRM Târgu Mureş.

Reamintim că în luna iunie, deputatul de Ialomiţa Dan Grigore, ales în 2004 pe listele PRM, s-a înscris şi el în Partidul Conservator.

Până în prezent, PRM a pierdut 32 de parlamentari din cei 73 care au intrat pe listă în 2004. Dintre ei 25 sunt deputaţi şi şapte sunt senatori.

Ultimul plecat a fost Mitică Dragomir care anunţase că va candida pentru PD-L, dar care a fost respins de către Emil Boc.

Chiar şi Daniela Buruiană, o susţinătoare înfocată a lui Vadim Tudor a decis să părăsească corabia tribunului.



ALEGERI LOCALE 2004