Patrulă formată din 12 poliţişti şi jandarmi a suprins doi romi care furau gazolină. Când au fost descoperiţi, hoţii au chemat ajutoare.
"În maxim două minute am fost înconjuraţi de aproximativ 200 de oameni. Au sărit cu furci, cu topoare la noi. Au aruncat găleţile cu gazolină ce fugeau cu ele, le-au împrăştiat, au dat foc la dâră", a declarat Valentin Popa, Poliţia Balş.
Pentru că nu făceau faţă, oamenii legii au cerut întăriri. Imediat zeci de mascaţi au ajuns pe câmp, însă romii au reuşit să fugă.
"Lucrătorii de poliţie şi jandarmii au folosit armamentul din dotare trăgând foc în plan vertical. Să zicem că a fost un câmp de război având în vedere că e zonă deschisă şi era întuneric", a declarat Ion Şotea, şef Poliţia Balş.
O echipă de intervenţie a societăţii care administrează conducta magistrală s-a chinuit câteva ore să astupe fisurile.
Oamenii legii încearcă acum să îi identifice pe cei care au furat gazolină, dar şi pe cei care i-au atacat pe politisti.
Poliţişti atacaţi cu pietre, bâte şi săbii de aproape 200 de romi, în Olt
Conflict cu săbii şi cu focuri de armă azi-noapte între poliţişti şi romi în localitatea Iancu Jianu din Olt. Mai mulţi hoţi surprinşi în timp ce furau gazolină dintr-o conductă au sărit cu bâtele şi săbiile să-i bată pe oamenii legii. Pentru a-i potoli pe agresori, jandarmii au tras mai multe focuri de armă.
Poliţiştii au fost atacaţi di romii care furau gazolină / FOTO: Grup RC







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M